În 2017,
Doar 38 de zile de
absenteism din câmpul muncii, din cauza bolilor profesionale
·
În 28 de cazuri noi şi două reactualizări a fost cercetat
caracterul de boală profesională, acestea fiind raportate către Institutul de Sănătate
Publică Bucureşti şi Casa Judeţeană de Pensii Suceava.
În 2017, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a desfăşurat 7 intervenţii
specifice de evaluare a îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul
de muncă. Astfel pe linia supravegherii condiţiilor igienico-sanitare, monitorizării
condiţiilor de muncă şi evaluării impactului asupra sănătăţii personalului din
întreprinderi, la DSP au fost făcute 36 de determinări de zgomot, microclimat
şi iluminat. Evaluarea condiţiilor de muncă şi măsurarea existenţei noxelor în
unităţile din judeţul Suceava cu condiţii de muncă deosebite au avut loc în
colaborare cu lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă, vizate fiind Laboratorul
anatomopatologic al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cele Nou”
Suceava şi Laboratorul de Medicină Legală. În ceea ce priveşte incidenţa
bolilor profesionale, în 2017 s-au înregistrat 38 de zile de absenteism din
câmpul muncii care au avut ca justificare o suferinţă de genul celei amintite.
Pe de altă parte, în urma solicitărilor de evaluare a condiţiilor de
periculoase sau vătămătoare pentru terţi, DSP a eliberat 90 de buletine de
expertiză şi au întocmit 20 de rapoarte referitoare la protecţia maternităţii
la locul de muncă. În 28 de cazuri noi
şi două reactualizări a fost cercetat caracterul de boală profesională, acestea
fiind raportate către Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, Casa Judeţeană
de Pensii Suceava şi Casa de pensii Bucureşti.
În vederea soluţionării reclamaţiilor privind impactul fonic asupra
mediului de viaţă, organismele de inspecţie din cadrul Direcţiei de Sănătate
Publică Suceava au participat la 8 acţiuni de evaluare.