Creştere masivă a
numărului sucevenilor solicitanţi de pensie europeană
·
În anul 2017, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a
prelucrat 307 de dosare comunitare, cu 203 mai multe faţă de anul anterior.
Persoanele care
îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care au lucrat în statele membre ale
Uniunii Europene, pot primi pensie comunitară, informează Casa Judeţeană de
Pensii Suceava, precizând că este vorba despre categoriile de lucrători
prevăzuţi în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În
acest sens, în anul 2017, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a prelucrat 307 de
dosare comunitare, faţă de 104 de dosare, în 2016, deci cu 203 mai multe. Din
total, 173 de dosare au fost soluţionate prin emiterea deciziei în situaţia în
care casa teritorială de pensii este instituţie în cauză, iar 134 de dosare au
fost rezolvate prin emiterea deciziei în situaţia în care aceasta este
instituţie de instrumentare. Facilitatea a devenit operaţională după ce,
începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană,
legislaţia comunitară în domeniul asigurărilor sociale a devenit direct
aplicabilă şi în ţara noastră, în relaţia cu celelalte state membre ale UE. Pe
de altă parte, anul trecut, la Casa Judeţeană Pensii Suceava au fost solicitate
683 de confirmări ale perioadelor de asigurare din România, cât şi 132 de
confirmări a perioadelor de asigurare din străinătate.