În urma votului de ieri,
din CL,
Pensionarii suceveni nu
vor mai circula cu abonamente la jumătate de preţ
·
Reducerea
impozitului pe veniturile de natură salarială de la 16% la 10% a avut
drept consecinţă diminuarea cotelor repartizate lunar de la bugetul de stat către
bugetul Sucevei de la 7 milioane de lei la 5 milioane de lei.
·
„În situaţia în care nu se pot asigura resursele necesare
de acoperire a subvenţiilor”, proiectul
de hotărâre supus dezbaterii „nu este legal şi oportun”, s-a pus în vedere în
raportul serviciului specializat al executivului.
·
„În cel mai rău caz, aşteptăm să vină autobuzele
electrice, când vom avea posibilitatea să dăm abonamente gratuite sută la sută”, a evidenţiat Ion Lungu,
menţionând că, până atunci, mai există o speranţă de la Guvern.
Consiliul Local Suceava a
respins suportarea din bugetul local a 50% din costul abonamentului de
călătorie a pensionarilor pe mijloacele de transport în comun. Iniţiatorii proiectului de hotărâre conform
căruia pensionarii din reşedinţa de judeţ ar fi urmat să beneficieze de
abonament social nominal în valoare de 33 de lei pe lună, sunt membrii grupului
politic social-democrat din deliberativul municipal, facilitatea fiind
prevăzută a fi valabilă pentru toate liniile de servite de societatea de transport
local TPL. Cei 8 consilieri PSD îşi justifică propunerea prin solicitările
nenumărate a pensionarilor cu venituri mici din municipiul Suceava, dezavantajaţi
de scăderea puterii de cumpărare şi majorarea cu 20% a taxelor şi impozitelor
locale. Potrivit proiectului, abonamentul subvenţionat ar fi fost acordat în
baza cuponului de pensie, pe tot parcursul anului calendaristic, numai dacă
pensionarii în cauză „nu se regăseau în celelalte categorii de persoane
beneficiare de facilităţi pentru transportul public”. Conform raportului
serviciului de specialitate al Primăriei, la stabilirea tarifelor transportului
public subvenţionat se ţine seama de „posibilităţile financiare de acoperire a
subvenţiilor de la bugetul de stat sau de la bugetul local”. Potrivit
raportului, reducerea impozitului pe veniturile de natură salarială de la 16%
la 10% a avut drept consecinţă diminuarea cotelor de venituri repartizate lunar
de la bugetul de stat la bugetul municipiului Suceava de la 7 milioane de lei
la 5 milioane de lei. „În măsura în care sumele alocate de la bugetul de stat vor fi suplimentate, se va putea
reanaliza posibilitatea acordării de facilităţi la transport şi altor categorii
defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local”, se
reliefează în raportul serviciului executivului, accentuându-se că „în situaţia
în care nu se pot asigura resursele necesare de acoperire a subvenţiilor”, proiectul de hotărâre supus dezbaterii „nu
este legal şi oportun”. Primarul Ion Lungu a ţinut să precizeze că a încercat
să introducă „gratuităţi” în funcţie de mărimea pensiei, de exemplu pentru
pensionarii cu mai puţin de 1.000 de lei pe lună, însă demersul nu a fost agreat
de Consiliul Concurenţei. „Cu siguranţă,
dacă vom veni nişte sume de la Guvern, eu voi lua iniţiativa să dăm abonamente
la pensionari. Dacă nu, în cel mai rău caz, aşteptăm să vină autobuzele electrice,
când vom avea posibilitatea să dăm abonamente gratuite sută la sută”, a
evidenţiat Ion Lungu, precizând că la momentul respectiv cheltuielile cu
combustibilii vor scădea de 7 ori. Proiectul de hotărâre al consilierilor PSD a
picat cu 9 voturi „împotrivă”, 3 abţineri şi 10 voturi favorabile, acestea din
urmă ale aleşilor social-democraţi şi ai ALDE. În prezent, valoarea integrală a abonamentului nominal de călătorie pe
mijloacele de transport ale societăţii TPL, la care acţionar unic este
municipiul Suceava, este de 66 de lei pe lună şi pe toate liniile. În anii
trecuţi, pensionarii cu domiciliul în Suceava au avut parte de abonamentul
social nominal în valoarea de 33 de lei.