Gospodării inundate în Rîşca şi
Vatra Moldoviţei
În
urma fenomenelor meteorologice din judeţul Suceava, au fost inundate 28 de
gospodării din localităţile Rîşca şi Vatra Moldoviţei, anunţă prefectul Florin
Sinescu, menţionând că la faţa locului au fost trimise detaşamente ale
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina“ Suceava. Potrivit prefectului, din cauza ploilor şi revărsării
pârâului Budăcelu, din comuna Rîşca, în satul Buda au fost potopite 6
gospodării, inclusiv curţi, beciuri şi terenuri agricole, precum şi sediul unei
societăţi comerciale. Ieri dimineaţă, în
Vatra Moldoviţei, satul Valea Stânii, ieşirea din matcă a pâraielor Palamania
Mare, Palamania Mică şi Iernatic a dus la inundarea a 6 locuinţe, 8 anexe, 23
de curţi, 16 beciuri, 5 fântâni, 20 de hectare teren agricol şi a
curţii unei şcoli generale din localitate „Precipitaţiile abundente din ultimele 24 de
ore au condus la ridicarea nivelurilor pâraielor din zonele menţionate, prin
cumularea debitelor torentelor de pe versanţi.
S-a intervenit pentru evacuarea apei din locuinţele inundate,
decolmatarea podeţelor, îndepărtarea apei din subsoluri, îndepărtarea aluviunilor
de pe căile de comunicaţii”, a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului
Suceava care a fost prezent pe teren în comuna Vatra Moldoviţei. Totodată, au
fost înştiinţate Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi comitetele
locale pentru situaţii de urgenţă. Avertizarea
de cod galben este menţinută până mâine 6 iunie ora 18.00.