05 iunie 2012


Al doilea loc de joacă modernizat în Burdjueni în doar două săptămâni
Primarul Ion Lungu a inaugurat, ieri, un nou loca de joacă în cartierul Burdujeni, în apropierea Bisericii „Sfântul Andrei” . Este vorba despre o altă amenajarea  realizată de firma de salubritate Rosal, potrivit prevederilor contractului multianual de atribuire a  acestui serviciu firmei bucureştene. „Amenajarea a cât mai multe locuri de joacă este o prioritate. Avem aprobate studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru toatele cele 70 de locuri de joacă din municipiul Suceava, iar jumătate dintre ele sunt deja reabilitate şi modernizate. Această politică trebuie să continue la Primăria municipiului Suceava, iar indiferent care va fi primarul în mandatul viitor, trebuie să aibă grijă de înfrumuseţarea oraşului, crearea de zone de agrement, atât pentru copii, cât şi pentru vârstnici”, a declarat primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ.  Primarul Lungu spune că se va continua şi cu repararea celorlalte locuri de joacă pentru micuţii Sucevei, în urmă cu circa două săptămâni, în acelaşi cartier, pe strada „Baladei” fiind dat în folosinţă o altă amenajare de acest gen. „Există deja foarte mulţi părinţi veniţi cu copiii lor, iar în măsura în care va răsări şi iarba, gazonul, o să fie mult mai frumos. Copiii se simt bine într-un asemenea loc de joacă, destul de mare şi amplasat bine între blocuri. Să nu uităm că acest cartier are 40% din populaţia municipiului şi, de aceea, îi acordăm o atenţie deosebită”,  a precizat edilul şef, Ion Lungu, înscris în cura electorală pentru cel de al treilea mandat.