02 iunie 2012


Cu toată criza,
Încasări bune la vistieria suceveană
·        Datele pe care le avem în prezent confirmă că şi în 2012 vom avea o execuţie corespunzătoare”,  arătat a primarul Ion Lungu
Aleşii locali suceveni au aprobat în ultima întâlnire din actualul mandat conturile anuale pentru bugetul general al municipiului Suceava, precum şi situaţiile financiare pe anul trecut.  Este vorba despre contul de execuţie a bugetului local, contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, contul de execuţie a bugetului creditelor externe, contul de execuţie a bugetului creditelor interne, precum şi de situaţiile financiare anuale.  Primarul Ion Lungu a arătat în plen, referindu-se, în principal la veniturile bugetului local, că intrările din anul 2011 sunt destul de bune şi, în acelaşi timp, a iterat că aceeaşi tendinţă se păstrează şi pentru anul în curs.  „Cred că execuţia bugetară a fost una destul de bună şi aş dori să fie la fel de mulţumitoare şi în anul acesta. Datele pe care le avem în prezent confirmă că şi în 2012 vom avea o execuţie corespunzătoare”,  a arătat Lungu. Astfel, nivelul veniturilor executate în 2011 este de 86,03% din program, la cele poprii încasările fiind de 99,57% în raport cu sumele planificate. Prevederile bugetare iniţiale au fost de 224,06 milioane de lei, dintre care 112,13 milioane de lei reprezintă veniturile proprii, iar 111,93 de milioane de lei prelevările de la bugetul de stat. În urma rectificărilor din cea de a doua jumătate a lui 2011, veniturile au ajuns la 249,186 de milioane de lei, însă, la finele anului, încasările realizate au atins nivelul de doar 214,36 de milioane de lei.   La secţiunea de funcţionare a bugetului local, gradul de realizare a fost de 94,45%, iar la cea de dezvoltare de 58,7%, acest din urmă procentaj referindu-se la proiectele europene în derulare. În ceea ce priveşte cheltuielile, prevederile iniţiale au fost de 240 de milioane de lei, după rectificările bugetului s-au ridicat la 265,12 de milioane de lei, pentru ca efectiv, realizările să fie de 227,91 de milioane de lei. Astfel, la sfârşitul anului 2011, deficitul bugetului local, ca diferenţă dintre venituri şi cheltuieli, a fost de 13,55 milioane de lei. Acesta  provine de la secţiunea de dezvoltare unde este de 13,82 de milioane de lei, deficitul bugetului local atenuându-se cu excendentul de 275.874 lei de la secţiunea de funcţionare.