Reabilitarea fostului cinema „Modern” costă 3 milioane de euro
· Finanţarea este asigurată, în mod egal, de primăria municipiului reşedinţă şi Consiliul Judeţean, imobilul modernizat urmând a adăposti Centrul cultural „Bucovina”
· Finanţarea este asigurată, în mod egal, de primăria municipiului reşedinţă şi Consiliul Judeţean, imobilul modernizat urmând a adăposti Centrul cultural „Bucovina”
Circa 3 milioane de lei ar putea fi investiţi, începând de la anul, în reabilitarea fostului cinematograf „Modern”. Aceasta este suma prevăzută în proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor-tehnico economici ai respectivelor lucrări, care va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local de miercuri. Imobilul modernizat va avea parter, 3 etaje şi mansardă şi va găzdui Centrul cultural „Bucovina” al judeţului. Finanţarea este asigurată, în mod egal, de primăria municipiului reşedinţă şi Consiliul Judeţean, edilul şef Ion Lungu precizând că Suceava suferea de pe urma lipsei unui edificiu cu destinaţie culturală. „Casa de cultură are, în prezent, un statut incert, nefiind nici a primăriei şi nici a Consiliului Judeţean, De aceea, în municipiul Suceava activităţile culturale de amploare nu au unde se desfăşura. În consecinţă, intenţionăm să avem o clădire culturală etalon”, a declarat Ion Lungu. Lucrările includ, printre altele, repararea tencuielilor interioare şi exterioare, refacerea acoperişului, montarea de instalaţii sanitare, de apă caldă şi rece, de încălzire, electrice, de gaze naturale, acustice şi de sonorizare, amenajarea pardoselii, construirea unei scene, montarea de scaune, instalarea unui ecran de proiecţie etc. După reabilitare, în casă nouă are a se instala proaspătul constituit Centrul Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi a Revista “Bucovina Literară”. În decembrie anul trecut, preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea prind trecerea fostelor cinematografe din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor(RADEF) în domeniul public şi administrarea autorităţilor publice locale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu