20 decembrie 2009


Judeţul Suceava, vulnerabil la iazurile de decantare şi depozitele de steril
· Instabilitatea şi infiltraţiile impun proiectarea, finanţarea şi executarea unor lucrări ample de stabilizare şi ecologizare a perimetrelor cu pricina
Iazurile de decantare, precum şi depozitele de steril constituie o vulnerabilitate socială definitorie, în ultimii ani, în fostele zone miniere din judeţ. Declaraţia aparţine prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu şi a fost făcută cu prilejul analizei activităţii pe 2009 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În calitate de preşedinte al structurii, dl Popescu a reliefat că instabilitatea acestor depozite, cauzată de acumulările de apă din spatele digurilor de protecţie, precum şi de infiltraţiile în masa de steril a scurgerilor de pe versanţi, impun proiectarea, finanţarea şi executarea unor lucrări ample de stabilizare şi ecologizare a perimetrelor respective.
Cel mai periculos din acest punct de vedere este iazul Valea Tărnicioarei, însă, deşi proiectul de închidere şi ecologizare a perimetrului se afla într-un stadiu avansat al lucrărilor, sincopele în finanţare au condus la întreruperea, în vara anului 2009, a activităţii constructorului Cominco Frasin.
Această situaţie, dar şi evaluarea riscurilor la celelalte halde de steril din judeţ, precum Dealu Negru, Valea Străjii, Poarta Veche, Pârâul Cailor, Tonegăreşti, Valea Putnei au fost analizate la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cu participarea reprezentanţilor proiectantului Conversmin Baia Mare, finanţatorului Ministerului Economiei şi Finanţelor, proprietarului Min Bucovina Vatra Dornei, APM, GM, SGA, ISUJ, şi a primarilor de la Ostra, Fundu Moldovei şi Crucea, ocazie cu care au fost adoptate măsuri punctuale de monitorizare permanentă şi de intervenţie în caz de avarie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu