Asistenţă medicală integrată pentru patru comunităţi de romi
· În urma materializării a două proiecte europene, romii din Gulia, Liteni, Udeşti, Fălticeni se vor bucura de diagnosticarea la timp a stării de sănătate, precum şi de tratamentele de rigoare
La Dolhasca a fost inaugurat „Centrul comunitar pentru servicii medicale integrate” şi „Unitatea mobilă de servicii medicale pentru romi”. Conform unui comunicat al Prefecturii Suceava, cele două proiecte s-au bucurat de finanţare europeană prin Programul PHARE 2006 - „Accelerarea strategiei naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor”, proiecte materializate de autorităţile locale din Dolhasca, în asociere cu Grupul de iniţiativă “Speranţa” Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi Agenţia de dezvoltare comunitară “Inter-Activă” Botoşani. Scopul proiectelor îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii şi facilitarea accesului la serviciile de sănătate publică a comunităţilor de romi din Gulia, Liteni, Udeşti, Fălticeni, apropiate oraşului Dolhasca. Acestea vizează, de asemenea, eliminarea disparităţilor de acces la serviciilor de asistenţă medicală, socială şi de educaţie; diagnosticarea la timp a stării de sănătate şi a altor probleme ale populaţiei rome; crearea unor servicii comunitare bazate pe analiza nevoilor comunităţilor de romi, precum şi demararea unor campanii de informare specifice. Centrul comunitar şi Unitatea mobilă vor asigura supravegherea şi controlul infecţiilor HIV, tuberculozei şi infecţiilor cu transmitere sexuală, urmărind, de asemenea, prevenirea şi combaterea bolilor cardiovasculare, neurologice, de nutriţie şi a diabetului. În atenţie va fi patologia oncologică, cea nefrologică şi dializa, dar şi patologia endocrină, Totodată, va fi facilitat accesul la teste de genul ecografiilor, mamografii lor, precum şi la imunizări.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu