18 decembrie 2009


Autorităţile locale nu dau importanţă măsurilor de protecţie în situaţii de urgenţă
· Şeful ISJU, colonel drd. Ion Burlui, remarcă, de asemenea, slaba pregătire a unor responsabili din localităţile rurale, precum şi resursele financiare limitate locate pentru apărarea individuală şi colectivă
Autorităţile locale manifestă o tendinţă de minimalizare a importanţei măsurilor de apărare, protecţie individuală şi colectivă în cazul producerii situaţiilor de urgenţă. Aşa arătat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, colonel drd. Ion Burlui, cu prilejul prezentării modului de punere în aplicare a „Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă” pe anul 2009. Inspectorul şef remarcă, de asemenea, slaba pregătire a unor responsabili din localităţile rurale; alocarea de fonduri băneşti limitate pentru situaţii de urgenţă; netranspunerea în practică a cunoştinţelor însuşite la programele de pregătire; reticenţa cadrelor didactice în ceea ce priveşte ţinerea de ore de pregătirea elevilor, precum şi lipsa accesului unităţile din învăţământ din cătune la materiale video, internet şi multiplicarea materialelor transmise în format electronic. La fel, relevă şeful ISJU, în marea majoritate a şcolilor din judeţ lipsesc aparatele pentru concurs şi accesoriile, în special găleţile stingător şi căştile de protecţie. Nu în cele din urmă, colonelul drd. Ion Burlui, semnalează şi percepţia deformată privind rolul şi responsabilităţile serviciilor locale voluntare în gestionarea situaţiilor de urgenţă, dar şi insuficienţa resurselor financiare disponibilizate pentru operaţionalizarea lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu