Peremiştii suceveni vor să meargă din nou la urne
· Aceştia cred că au fost martorii unei fraude electorale de amploare şi că de un nou scrutin depinde viitorul ţării
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare s-a adresat Curţii Constituţionale a României, solicitând înaltului organism să se pronunţe „în mod principial” asupra contestaţiei, PSD de invalidare a rezultatelor alegerilor din 6 decembrie. Preşedintele Gheorghe Acatrinei, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că există suficiente dovezi care demonstrează frauda al cărei autor ar fi PD-L şi care ar fi fost derulată cu sprijinul unor structurilor ale statului cu rol de a supraveghea la buna desfăşurare a actului electoral. Dl Acatrinei susţine că demersul este făcut în numele a peste 24.000 de membri, precum şi în cel al simpatizanţilor suceveni ai formaţiunii, precizând că neregulile cele mai multe s-au înregistrat la secţiile speciale de votare. Ex-senatorul de Suceava este de părere că de repetarea turul al prezidenţialelor depinde imaginea ţării în lume, cât şi viitorul economic al României. „Fraudele cele mai mari s-au comis la secţiile speciale, unde s-a practicat un turism electoral de cea mai mare amploare, imaginile transmise de mass-media demonstrând acest lucru. Prin repetarea acestui scrutin se va dovedi întregii naţiuni că în ţara noastră există dreptate şi că peste justiţie nu se poate trece. De hotărârea luată de Curtea Constituţională depinde soarta poporului nostru, posibilitatea acestuia de scăpa de sărăcia şi mizeria în care ne-au adus guvernele care s-au perindat până acum la conducerea ţării”, a explicat liderul PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu