Gol de casă de 66 de miliarde de lei vechi în bugetul judeţean
· Potrivit conducerii CJ, gaura este cauzată de aleşii de la PSD şi PNL, care au votat împotriva vânzării a unor bunuri din patrimoniul privat al judeţului
La peste 6,6 milioane de lei(66 de miliarde de lei vechi) se ridică, la finele lui 2009, golul de casă din bugetul judeţean sucevean. Aşa relevă proiectul de hotărâre aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară a deliberativului judeţean, prin care respectivul deficit a fost „peticit” cu bani ţinuţi deoparte pentru situaţii de acest gen. Gaura de 66 de miliarde de lei vechi este suplinită temporar printr-un transfer financiar din fondul de rulment, care are, potrivit scriptelor CJ, un excedent de 6,58 milioane de lei. În conformitate cu Legea finanţelor publice, disponibilităţile fondului de rulment pot fi utilizate temporar pentru acoperirea golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile pe anul în curs. „Întrucât la această dată veniturile proprii prevăzute a se încasa la bugetul propriu al judeţului Suceava înregistrează deficit, rezultat în mod special din nerealizarea veniturilor din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat, este recomandată aprobarea utilizării din fondul de rulment a sumei de 6,64 milioane de lei, pentru acoperirea temporară a golului de casă, urmând ca, pe măsură de ce încasează veniturile estimate, fondul de rulment să fie reîntregit”, a subliniat şefului executivului judeţean, Gheorghe Flutur. Administraţia judeţeană PD-L a avut mai multe tentative de scoatere la mezat a unor bunuri din patrimoniul propriu, acestea fiind blocate de legislativul judeţean. Aleşii de la PSD şi PNL au votat împotriva vânzării a obiectivelor cuprinse în 5 proiecte de hotărâri, solicitând un preţ de pornire la licitaţie mai mare. Consiliul Judeţean Suceava are de gând să vândă 13 terenuri şi clădiri, autorităţile judeţene considerând că acestea pot constitui o importantă sursă de venituri la buget. Bunurile din domeniul privat vor fi înstrăinate prin procedura licitaţiei publice, regula generală în materia vânzării. Evaluarea acestora a fost făcută de o comisie de specialişti, desemnaţi, de asemenea, prin licitaţie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu