Judeţul Suceava, neglijent cu importantul potenţial de valorificare a energiei vântului
· Lunca Siretului şi zona montană pot constitui suportul pentru multiple proiecte de centrale sau parcuri eoliene, consideră Constantin Proboteanu directorului APM
Judeţul Suceava prezintă numeroase oportunităţi de exploatare a surselor regenerabile de energie. Aşa rezultă dintr-o informare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, pe marginea prevederile Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Actul normativ stipulează că trebuie ca ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut să ajungă la 33% în 2010, 35% în 2015 şi 38% în 2020. Astfel, potrivit materialului semnat de directorul coordonator Constantin Proboteanu, potenţialul hidrologic al judeţului Suceava este semnificativ valorificat prin cele 32 de centrale hidroelectrice de mică putere, acesta prezentând interes şi continuare pentru eventualii investitori. Nevalorificat în mare proporţie este potenţialul de energia eoliană, atractive din acest punct de vedere fiind zonele din lunca râului Siret, precum şi cele montane. Excepţie fac munţii Călimani şi Rarău care intră sub legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, perimetre în care sunt interzise activităţile cu impact asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale. „Celelalte zone cu potenţial mediu nu fac parte din arii protejate şi pot constitui suportul pentru unele proiecte de centrale sau parcuri eoliene”, arată Constantin Proboteanu. Judeţul Suceava se poate mândri şi cu biomasa - în special cea din silvicultură şi exploatarea lemnului - valorificată din ce în ce mai mult pentru obţinerea agentului termic şi energiei electrice. Sub acest aspect, exemplu stau centralele termice de la Vatra Dornei şi Rădăuţi. În schimb, Suceava este defavorizată de poziţia geografică de şi numărul relativ redus de zile însorite, potenţialul de producere a energiei fotovoltaice fiind unul de-a dreptul minor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu