22 decembrie 2009


Din cauza săpăturile la drumuri,
Proprietarii de case din „Tinereţii” sunt speriaţi că le fuge terenul de sub picioare
· Mai mulţi viitori locuitori ai zonei reclamă la Inspectoratul în Construcţii că lucrările de amenajare a reţelei stradale afectează stabilitatea imobilelor proaspăt ridicate
· Cu toate că respectiva intervenţie seamănă cu „canalul Dunăre-Marea Neagră”, inspectorii de specialitate dau asigurări că realizarea racordului cu DN 209 a trecut de toate filtrele legale obligatorii

Sucevenii care îşi construiesc locuinţe individuale pe Dealul Mănăstirii Teodoreni sunt asiguraţi că lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere din partea dinspre Plopeni a noului cartier al Tinereţii nu sunt de natură să afecteze stabilitatea versatului şi, implicit, a imobilelor proaspăt ridicate. Aceasta după ce, speriaţi de amploarea săpăturilor, mai mulţi viitori locuitori ai zonei s-au prezentat cu „jalba în proţap” la Inspectoratul în Construcţii Suceava. Reprezentanţi ai instituţiei, precum şi ai compartimentului „Investiţii” al primăriei, s-au prezentat la faţa locului, avansând că lucrurile sunt în regulă, chiar dacă, la prima vedere, respectiva intervenţie poate semăna cu o porţiune din „canalul Dunăre-Marea Neagră”.
Inspectorul de specialitate de la Inspectoratul în Construcţii, Costel Tătăranu, spune că sesizarea a avut la bază temerea că lucrările care se execută la racordul reţelei stradale a cvartalului cu DN 29 A Suceava-Botoşani ar putea avea o influenţă negativă asupra versantului pe care a s-au construit casele partuculare. Dl Tătăranu reliefează că execuţia are loc în baza studiului geotehnic, documentelor emise de primărie, precum şi a proiectului tehnic întocmit de Sibiel Com Suceava şi verificat de către un verificator atestat de MLPAT pentru cerinţele de rezistenţă şi stabilitate mecanică a drumurilor. Pe deasupra, constructorul este suceveană SUCT, societate care are asigurat sistemul de calitate la obiectivul în cauză. În plus, beneficiarul lucrărilor urmăreşte execuţia lucrărilor printr-un diriginte de şantier autorizat.
La rându-i directorul coordonator al Inspectoratului în Construcţii, Sabin Adrian Drăgan, evidenţiază că documentaţia privind executarea reţelei stradale de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni şi realizarea racordului la DN 20 a trecut prin toate filtrele legale obligatorii şi că, potrivit factorilor implicaţi, se poate trage concluzia că nu există motive de îngrijorare. „Totul se face în baza unui studiu şi a unui proiect pe care constructorul se angajează să le respecte, însă autoritatea cea mai mare în materie o are verificatorul Lucrurile sunt în regulă, din verificările noastre rezultând că toate filtrele legale, în baza cărora s-a dat autorizaţia de construire, au fost respectate”, a reliefat Sabin Adrian Drăgan, recunoscându-le viitorilor locuitori ai cartierului dreptul constituţional de a face sesizări sau reclamaţii.
În zonă, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de cereri de construire de locuinţe proprietate privată, Consiliul Local a validat trei terenuri disponibile la Legea nr.15/2003. Acestea au o suprafaţă de 70.000 metri pătraţi, 27.000 metri pătraţi şi, respectiv, 10.000 de metri pătraţi. Autorităţile locale au fost aprobate 170 de cereri, titularii, tineri de până la 35 de ani, primind în folosinţă gratuită câte 300 de metri pătraţi fiecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu