09 decembrie 2009


Sucevenii vor avea parte sărbători sărace
· Crăciunul şi Revelionul vor fi marcate sub semnul austerităţii financiare, din cauza crizei de la bugetul local cheltuindu-se doar 50.000 de lei
Anul acesta, locuitorii municipiului Suceava vor petrece sărbătorilor sub auspiciile constrângerilor determinate de criza economico-financiară. Primul gospodar sucevean, Ion Lungu, informează că, date fiind acest circumstanţe, sărbătorile de Crăciun şi Revelion vor fi unele austere, de la bugetul local disponibilizându-se doar 50.000 de lei. Astfel, administraţia locală va organiza numai un orăşel al copiilor, spre deosebire de 3 amenajate în anii anteriori, în principalele cartiere ale urbei. Este vorba despre cel din centru, de pe esplanada Casei Culturii, Moş Crăciun împărţindu-şi darurile pe 19 decembrie, dată la care locuitorii urbei vor avea parte şi de un concert de colinde. Noaptea de la trecerea dintre ani va fi celebrată în aer liber, în aceeaşi locaţie, la Revelionul în aer liber fiind invitaţi rapsozi populari, precum şi o formaţie de muzică tânără. „Este un Revelion cu costuri de austeritate, pentru care vom repartiza aproximativ 500 de milioane de lei vechi. Conform tradiţiei, acesta va fi cu muzică populară şi muzică uşoară”, relevă ocupantul fotoliului din Areni. Dl Lungu spune că la cumpăna dintre 2009 şi 2010, la Casa Culturii vor evolua Margareta Clipa, Călin Brăteanu, George Finiş, Alexandru Recolciuc şi, deocamdată, trupa Accent. Ion Lungu precizează că programul manifestărilor va fi definitivat în zilele următoare,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu