Doi constructori concurează pentru reabilitarea
termică a Şcolii Gimnaziale Ion Creangă din Obcini
> „Continuăm cu lucrările de modernizare în
învăţământul sucevean” arată primarul Ion Lungu
Şcoala Gimnazială nr. 9 Ion Creangă din cartierul Obcini al municipiului
Suceava intră lucrări de creştere a eficienţei energetice. Ion Lungu, primarul
reşedinţei de judeţ informează că a fost lansată licitaţia pentru proiectul de
creştere a eficienţei energetice la una dintre celei mai mari unităţi
şcolare sucevene „Continuăm cu lucrările
de modernizare în învăţământul sucevean” subliniază primul gospodar al urbei. Preţul
de pornire este stabilit la valoare estimativă de 11,53 de milioane de lei, cu
termen de materializare de 12 luni. În competiţie au intrat Comtransport şi
Test Prima în asociere cu Rovalston. „Sper ca măcar una din două oferte să fie
eligibilă, licitaţia să fie adjudecată, iar lucrările să demareze şi la Şcoala
Gimnazială Ion Creangă din cartierul Obcini” a declarat Ion Lungu, primarul
Sucevei. Supuşi aprobării Consiliului Local au fost şi indicatorii
tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „creşterea eficienţei
energetice” a Şcolii Gimnaziale nr. 10. În acest caz, valoarea totală propusă a
investiţiei este de 9,36 de milioane de lei. La unitatea de învăţământ preuniversitar
din cartierul Burdujeni s-a materializat un proiect de mansardare, în curs
fiind şi construirea unei moderne săli de sport. La Colegiului Naţional Mihai
Eminescu proiectul de reabilitare şi creştere a eficienţei energetice este
implementat de Euroest Grup Suceava, pentru 4,96 milioane de lei.