28 iunie 2023

 Aqua park de 15 milioane de euro, în viitorul Complex sportiv al Sucevei

> „Sperăm să putem depune proiectul până la sfârşitul acestui an” a spus primarul Ion Lungu, menţionând că, după darea în folosinţă, „sucevenii vor avea posibilitatea de a înota şi pe durata iernii”

Proiectul aqua park al Primăriei municipiului Suceava capătă contur, a informat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, precizând că, în mare parte, a fost deja livrată documentaţia pentru obiectivul din zona viitorului Complex sportiv de la ieşirea din Suceava înspre Fălticeni, acolo unde se construiesc Sala polivalentă şi terenul de fotbal-tip cu dimensiuni omologate de UEFA. „Acest aqua park pe care vrem să-l facem are o capacitate de 900 de locuri. Este vorba despre 300 de locuri în interior, respectiv 270 în bazine şi 30 în zona SPA, la toate acestea adăugându-se cele 600 de locuri din exterior. Obiectul va avea 13 bazine, dintre care 5 la interior” arată Lungu. Licitaţia pentru serviciile de elaborare a documentaţiei tehnico-economice în vederea obţinerii finanţării nerambursabile pentru proiectul Aqua park a fost adjudecată de societatea comercială Poliart Oradea. Obiectivul de investiţii va avea o clădire principală care va cuprinde un ansamblu de bazine; piscine acoperite; tobogane pe categorii de vârstă; grupuri sanitare; spaţii comerciale; birouri şi spaţii administrative. De asemenea, incluse sunt vestiare și case de bilete, un ansamblu wellness&SPA şi un punct de prim ajutor. Amenajate  vor fi piscine exterioare, dintre care una cu valuri și cu jacuzzi; tobogane exterioare independente; plaja exterioară; baza de observare pentru post salvamar; o fântâna arteziană; duşuri; grupuri sanitare; spaţii tehnice şi de locuri de parcare. Prevăzut este şi un parc-grădină urbană cu spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Şeful executivului a precizat că sunt aşteptate lansarea ghidului solicitantului şi apelului de proiecte, finanţarea urmând a fi atrasă în cadrul Programului Operaţional Regional 2021-2027, prin ADR Nord-Est Piatra Neamţ. „Sperăm să putem depune proiectul până la sfârşitul acestui an. Ne dorim să avem un aqua park modern, astfel încât sucevenii să aibă posibilitatea de a înota şi pe durata iernii” a declarat primarul Ion Lungu, primarul Sucevei, potrivit căruia valoare totală a investiţiilor în obiectivul care va ocupa 3,2 hectare este de 15 milioane de euro.