Zece puncte în care se lucrează intens la străzile ciuruite
din Suceava
> „Nu este
suficient” spune primarul Ion Lungu, menţionând că în pregătire sunt
documentaţiile pentru o nouă serie de intervenţii
> Primăria are contract cu SUCT, Florconstruct,
Autotehnorom şi Symmetrica, în buget fiind prinsă suma de 134 de milioane de
lei
Campania de lucrări de întreţinere şi reparaţii a reţelei
de străzi este în plină desfăşurarea, anunţă Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
„O problemă importantă, de sezon, este cea legată de asfaltări. Avem, astăzi,
vreo 10 puncte în care se lucrează în care lucrează în municipiul Suceava, dar
tot nu este suficient” arată primul gospodar al reşedinţei de judeţ. Potrivit
edilului-şef, echipe ale constructorilor intervin pe străzile Cetăţii, Profesor
Leca Morariu, Luceafărului, Fagului Călimani, Nicolae Iorga, Jean Bart,
reparaţii făcându-se şi pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi Bulevardul 1 Mai. Ordinul
de începere a lucrărilor a fost dat pe strada Ştefan Luchian din Burdujeni-sat,
în obiectiv fiind inclusiv strada Eternităţii. „Vom face o nouaălicitaţie
pentru strada Lev Tolstoi din Burdujeni-sat, acolo unde a fost turnat primul
strat de asfalt, binderul, iar din cauză că oamenii nu s-au conectat la reţeaua
de gaze naturale, a expirat contractul” spune primarul. Conform lui Ion Lungu, în
execuţie este ruta alternativă dintre cartierul Europa şi drumul comunal
Ipoteşti, în cartierul Iţcani se derulează lucrări pe strada Dragomirna, ordin
de începere urmând a fi dat pe strada
Emil Cioran. În pregătire sunt documentaţiile pentru străzile Decebal din
Iţcani, străzile Alunului, Pictor Panainteanu, Tiberiu Popeia, Pictor Romeo
Calancea, Anton Holban, toate din arealul Aleea Dumbrăvii, dar şi strada pentru
strada Zimbrului din zona centrală. Reamintim că în proiectul bugetului
municipiului Suceava aferent anului 2023, pentru reparaţii, întreţinere şi
investiţii în străzi a fost prevăzută suma de 134,360 de milioane de lei. Din
acest total, 50 de milioane de lei (circa 1 milion de euro), vor lua calea
lucrărilor de reparare a străzilor. Contractul pentru Serviciul reparaţii,
întreţinere şi investiţii în infrastructura rutieră din Suceava a fost semnat
cu asociaţiile de firme SUCT, Florconstruct, Autotehnorom şi Symmetrica.