În 2022
Creştere cu 43 la sută a cifrei de afaceri a firmei de
transport de călători TPL
> La venituri din operaţiuni comerciale mai mari cu
6,47 de milioane de lei şi o productivitate a muncii superioară cu 21%,
profitul brut a crescut, de asemenea, cu 43%
Prin Hotărâre a Consiliului Local, capitalul social al Transport Public
Local Suceava a fost majorat la 1.226.057 de lei, inclusiv TVA, însemnând
122.605,7 de acţiuni cu valoarea nominală de 10 lei pe acţiune. Majorarea s-a
făcut prin aport în natură compus din clădire a Secţiei de redresare şi
terenului aferent de pe Strada Traian Vuia, la intersecţia cu Calea
Unirii. Evaluarea bunurilor a fost
făcută de un evaluator autorizat, valoarea scestora fiind stabilită la 208.300
de euro, echivalentul a 1.030.300 de lei. Hotărârea este urmare a faptului că societatea
comercială Transport Public Local Suceava nu îndeplinea criteriile de
eligibilitate pentru a solicita finanţare din fonduri naţionale şi europene,
pentru cofinanţarea unor investiţiei. Conform
documentaţiei justificative privind majorarea capitalului social, este şi cazul
finanţării Parcului fotovoltaic aferent autobazei Diviziei electrice a firmei,
prin „Fondul pentru modernizare-Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de
producere a energie electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”,
TPL „neîndeplinind criteriul de capacitate financiară pentru implementarea
proiectului”. Mai mult, din cauza bonităţii reduse, societatea comercială
Transport Public Local Suceava era în imposibilitatea obţinerii de credite
bancare sau scrisori de bonitate bancară, pentru a îndeplini, prin aceste
metode, respectivul criteriu de eligibilitate”. În ciuda faptului că în
exerciţiul financiar încheiat pe 31 decembrie 2022, TPL a înregistrat rezultate bune, firma de transport
în comun de persoane prezenta o
„bonitate redusă, având un capital social de doar 112.500 de lei”. Potrivit
susţinerii propunerii de majorarea a capitalului social, faţă de anul 2021, societatea
comercială Transport Public Local Suceava a raportat o cifră de faceri cu 43%
mai mare, reflectând o creştere de 6,47 de milioane de lei a veniturilor din
operaţiuni comerciale. Totodată, la o productivitate a muncii superioară cu
21%, profitul brut a crescut, de asemenea, cu 43%.