O dată cu începerea sezonului concediilor
Trei luni de luni de controale pentru prevenirea toxiinfecţiilor
sau infecţiilor cauzate de consumul de alimente
> Acolo unde se impune, în regim de urgenţă DSVSA
va suspenda sau interzice activitatea unităţilor în neregulă şi va retrage de
la consum alimentele „suspecte”
În perioada 26 iunie-3 septembrie, în scopul prevenirii apariţiei
toxiinfecţiilor alimentare la om, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor Suceava declanşează campania de controale tematice în
unităţile de vânzare cu amănuntul supuse controlului sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor, în special în cele situate în zonele de agrement şi
în localităţile de interes turistic. Anunţul este făcut de dr. Dănuţ Corneanu,
director executiv adjunct al DSVSA, care precizează că vizate sunt unităţile de
alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile,
laboratoarele, de cofetărie sau de patiserie, pensiunile turistice, carmangeriile,
măcelăriile, hipermarketurile, supermarketurile şi magazinele alimentare. adjunctul
şefului instituţiei sucevene pune în vedere că, în cazul în care constată că nu
sunt respectate condiţiile de igienă sau nu s-au remediat deficienţele depistate
cu ocazia controalelor anterioare, DSVSA va proceda la suspendarea temporară
sau interzicerea activităţii agenţilor economici cu pricina. Aceleaşi măsuri
vor fi dispuse şi atunci când se evidenţiază că sunt încălcate condiţiile
sanitare veterinare şi de siguranţă a alimentelor referitoare la provenienţa,
trasabilitatea, depozitarea şi comercializarea cărnii proaspete de porc, precum
şi a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor obţinute din carnea de
porc sau care conţin carne de porc. „Pentru prevenirea răspândirii pestei
porcine africane, în cazul cărnii şi produselor
a căror provenienţă nu poate fi demonstrată pe baza documentelor
însoţitoare sau provenită de la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, DSVSA
va lua măsura retragerii din consum şi neutralizării acestora” subliniază dr. Corneanu.
Pentru produsele alimentare preparate
fără respectarea condiţiilor de igienă, cât şi alimentele care nu se încadrează
în parametrii de calitate şi siguranţă, dispusă va fi, în regim de
urgenţă, retragerea din consum uman,
reţinerea alimentelor „suspecte, încriminate”, cât şi aplicarea de amenzi
contravenţionale. „Pentru orice suspiciune sau caz de toxiinfecţie sau infecţie
cauzată de consumul de alimente, DSVSA va notifica ANSVSA prin Sistemul Rapid
de Alertă pentru Alimente şi Furaje” reliefează dr. Dănuţ Corneanu, director
executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentară Suceava.