De pe 1 iulie
Magistrala rutieră a Sucevei intră în reparaţii la 12
ani de la marea reabilitare cu fonduri europene POR
> „Este o lucrare care va produce disconfort” arată
edilul-şef Ion Lungu, menţionând că asfaltul este „vălurit” de pe urma
temperaturilor înalte, autovehiculelor de mare tonaj, cât şi a creşterii
traficului rutier, după conflictul armat din Ucraina
La 1 iulie vor demara lucrările de asfaltare a magistralei
rutiere care străbate municipiului Suceava de la intrarea dinspre Fălticeni până
la ieşirea înspre Botoşani. Primarul Ion Lungu a informat, într-o conferinţă de
presă, că în acest sens a avut discuţii cu reprezentaţii firmelor asociate
titulare ale contractului aferent serviciului de reparare şi întreţinerea a
infrastructurii rutiere. Potrivit edilulu-i şef, de la reabilitarea cu
finanţare europeană nerambursabilă s-a scurs mai mult de un deceniu, iar pe
axul rutier respectiv „au apărut multe probleme”. „Este o lucrare care va produce disconfort,
însă a trecut mult timp din 2011 de când axul principal a fost asfaltat cu
fonduri europene. Eu zic că al acel moment s-a făcut o lucrare bună, care a
rezistat 12 ani de zile. Acum probleme, carosabilul fiind vălurit de la căldură,
maşinile de mare tonaj şi creşterea traficului cauzată de războiul din Ucraina.
Vom face tot posibilul să se frezeze şi mai apoi să se toarne cât mai mult posibil
după amiaza, seara şi noaptea, când circulaţia este mai redusă, până la ora
22.00, cât se mai vedre afară” a declarat Ion Lungu primarul municipiului Suceavea.
Reabilitarea magistralei rutiere a obţinut finanţare în cadrul Programului
Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Indicatorii economici iniţiali pentru
executarea efectivă au fost de circa 50 de milioane de lei, însă, la licitaţie,
consorţiul de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica a
sub-licitat, câştigând lucrările de reabilitare cu o ofertă de aproximativ 40
de milioane de lei. Ordinul de începerea a fost dat în septembrie 2011, înainte
de venirea sezonului rece, iar intervenţiile au fost încheiate în toamna lui
2012.