Municipiul Suceava, membru fondator al Organizaţiei de
Management al Destinaţiei Regionale Bucovina
> „Proiectele pe care le avem în domeniul
turismului, cât şi evenimentele pe care le dorim să le organizăm, vor contribui
la atragerea a cât mai mulţi turişti în municipiul Suceava” a declarat primarul
Ion Lungu
Organizaţia de Management al Destinaţiei „Suceava-Oraşul Cetăţii de
Scaun” devine membru fondator al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Regionale
Bucovina, coordonată de Consiliul Judeţean Suceava, anunţă primarul Ion Lungu,
subliniind că a fost aprobată şi contribuţia financiară de 200.000 de lei a
reşedinţei de judeţ. „Am semnat toate actele necesare, cele referitoare la
statut, la depunerea pentru obţinerea, din punct de vedere juridic, a
funcţionării a acestei asociaţii. Sigur, avem acelaşi interes, iar eu cred că Bucovina,
şi în mod particular municipiul Suceava, are un potenţial deosebit din punct de
vedere turistic. Proiectele pe care le avem în domeniul turismului, în zone de
agrement, cât şi evenimentele pe care le dorim să le organizăm, vor contribui
la atragerea a cât mai mulţi turişti în municipiul Suceava” a declarat Ion
Lungu, primarul Sucevei. În iunie 2022, Consiliul Local aproba participarea
municipiului Suceava în calitate de membru fondator la constituirea Asociaţiei de Management a Destinaţiei
Turistice „Suceava-Oraşul Cetăţii de Scaun”, precum şi statutul acesteia. Prin
înfiinţarea acestei asociaţii se urmăreşte „realizarea unei politici de
dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv politica de marketing, prin
elaborarea şi implementarea strategiilor pentru dezvoltarea turismului
destinaţiei”. Totodată, „se intenţionează crearea de noi evenimente şi
activităţi, precum şi promovarea eficientă şi incisivă a obiectivelor turistice
şi actorilor din domeniu”. Edilul-şef Ion Lungu a fost desemnat reprezentant al
municipiului Suceava în Consiliul Director al Asociaţiei, precum şi în Adunarea
Generală a membrilor acesteia. La acel moment, din Asociaţia de Management a
Destinaţiei „Suceava - Oraşul Cetăţii de Scaun” mai făceau parte, în calitate de membri fondatori,
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Muzeul Naţional al Bucovinei,
Universitatea „Ştefan cel Mare”, precum
şi Agenţia de turism Exim Tur, Hotelul Mandachi, Shopping City, Iulius Mall,
Complexul Zamca, societatea comercială Mer-Dum şi societatea comercială Strong
MND Corporation.