Unităţile de hoteliere sucevene sunt obligate să
depună declaraţia-decont aferentă taxei speciale pe turism
> Scopul urmărit este acela de a centraliza încasările din
această taxă, cât şi fluxurile de turişti, „informaţii care vor fi folosite în
dezvoltarea de strategii pentru destinaţiile turistice”
>„Eu chiar îmi
pun speranţe, în continuare, că turismul poate contribui la dezvoltarea
oraşului” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
Agenţii economici cu facilităţi de cazare din
municipiul Suceava sunt obligate „să depună on-line declaraţia-decont privind
sumele încasate, reprezentând taxa specială pentru promovarea turismului”.
Aceasta ca urmare a modificării Regulamentului pentru taxa specială de
dezvoltare şi promovare a turismului, justificată, „cu precădere, de
necesitatea unei evidenţe mai clare a activităţii de turism şi a fluxului de
persoane cazate pe raza municipiului Suceava”. Declaraţia-decont va fi făcută până
pe data de 10, inclusiv, a fiecărei luni, pentru veniturile realizate în luna
anterioară. Documentul va fi trimis pe adresa de e-mail: turism@primariasv.ro,
în atenţia Serviciului „Turism şi cultură”, întrucât, începând cu 1 august 2023, taxa urmează a fi gestionată de
respectivul serviciu din cadrul Direcţiei de Proiecte Europene, Turism, Cultură
şi Transport. „Scopul urmărit (...) este acela de a centraliza încasările taxei
de turism şi fluxurile de turişti, informaţii care vor fi folosite în
dezvoltarea de strategii pentru destinaţiile turistice <Suceava-Oraşul
Cetăţii de Scaun> şi <Organizaţia de Management la Destinaţiei Bucovina>”
se arată în referatul de aprobare a
proiectului de modificare a prevederilor anterioare. Instituirea, Regulamentul şi utilizarea taxei
speciale pentru promovarea turismului în municipiul Suceava au fost aprobate
prin Hotărârea Consiliului Local nr. 15 din 26 ianuarie 2023. Taxa este
calculată prin aplicarea procentajului de 3% asupra tarifelor practicate de
unităţile de cazare de pe raza Sucevei, la suma rezultată adăugându-se (TVA). „Prin
declaraţia-decont, firmele care lucrează în domeniul turismului trebuie să facă
aceste raportări prin care îşi asumă, pe bază de semnătură, sumele pe carea u
fost achitate. Eu chiar îmi pun speranţe, în continuare, că turismul poate
contribui la dezvoltarea oraşului” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava.