La doar 17,24%,
Grad mic de asigurare împotriva
dezastrelor
> La finele lunii mai, în
judeţul Suceava erau valabile 46.469 de poliţe, în 3 ani şi jumătate având loc
o creştere nesemnificativă, de numai 0,15 puncte procentuale, a numărului
acestora
În judeţul Suceava, asigurarea
obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor
de teren, trei riscuri de bază specifice României, nu are prea mare căutare.
Conform statisticile Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID),
la începutul lunii iunie 2023, în judeţul Suceava erau în vigoare 48.964 de
poliţe de asigurare împotriva dezastrelor naturale, gradul de cuprindere fiind
de 17,24%. Înspre comparaţie, la 1 ianuarie
2020, în judeţ erau valabile 46.469 de
poliţe de asigurare împotriva dezastrelor naturale, cu un grad de
acoperire de 17,09%, ceea ce înseamnă că până la data actuală s-a înregistrat o
creştere nesemnificativă de numai 0,15 puncte procentuale. Conform PAID, de la
apariţia obligaţiei asigurării locuinţelor, în judeţul Suceava asiguraţilor
afectaţi li s-au plătit despăgubiri însumând 706.204 de lei. În ceea ce
priveşte distribuţia pe regiuni istorice a numărului de poliţe de asigurare, în
top se situează Transilvania, cu 21,7% din total. Moldova, cu 11,4%, se află pe
locul al patrulea, iar Bucovina cu 3,3% este pe penultima poziţie, înaintea ultimei
plasate, Maramureş, cu 3,0%. La debutul lunii iunie 2023, la nivel naţional
erau 1.960.480 de poliţe de asigurarea împotriva dezastrelor, suma plătită cu
titlul de daune de-a lungul timpului fiind de 10.965.211 de lei. Pentru
acoperirea pagubelor făcute de inundaţii, al nivel naţional s-au achitat 249.474
de lei, în cazul alunecărilor de teren plătindu-se 501.036 de lei. În perioada
trecută din acest an au fost înregistrate 2.190 de cazuri de daune de pe urma
cutremurelor, 191 din cauza inundaţiilor, iar 84 au fost provocate de alunecări.
Conform legislaţiei în vigoare, poliţa de asigurare împotriva dezastrelor
naturale are valabilitate pe o perioadă de 12 luni, fiind înscrisul care atestă
încheierea contractului de asigurare a locuinţelor, în temeiul căruia
asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau
parţială pentru prejudiciul cauzat de producerea riscului asigurat.
Reglementările în vigoare prevăd că, pentru cei care nu se asigură, nivelul
sancţiunilor contravenţionale este cuprins între 100 şi 500 de lei. PAID s-a constituit ca societate
de asigurare în luna noiembrie 2009, cu participarea a 12 societăţi de
asigurare, acţionari ai „Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale”.