Parc fotovoltaic pentru autobuzele electrice ale Sucevei
> „Când am pornit noi la drum, energia electrică
era foarte ieftină, dar acum s-a scumpit” arată primarul Ion Lungu
Primarul Ion Lungu anunţă obţinerea avizului de mediu pentru
viitorul parc fotovoltaic al municipiului Suceava. „Este un aviz foarte important, până la
sfârşitul lunii trebuind a fi predat şi studiul de fezabilitate pentru acest
parc, din care să rezulte indicatorii tehnico-economici” precizează
edilul-şef sucevean. Pe 1 iunie 2023 la dispoziţia Primăriei ar urma să fie
proiectul inclusiv tehnic şi detaliile de execuţie, astfel încât să se treacă la
etapele următoare. „Avem aşteptări de la Ministerul Energie, ca în lunile
iulie, august, să lanseze apelul pentru depunerea de proiecte pentru parcurile
fotovoltaice. Este un proiect important, la care ţinem foarte mult, întrucât
vrem să facem cât mai multă energie proprie. Este foarte important să ne
asigurăm energia electrică la societatea de transport public local, unde
consumurile sunt mari. Când am pornit noi la drum, energia electrică era foarte
ieftină, dar acum s-a scumpit. Iar singura soluţie este să facem acest parc
fotovoltaic” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Parc fotovoltaic va fi amenajat pe o suprafaţă
de 30,5 hectare, în zona haldelor de zgură ale fostei Termica Suceava. Câştigătorul
licitaţiei pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice în cauză este
firma SC 2 GMG Construct Cluj Napoca. Contractului a fost semnat pentru 399.000
de lei fără TVA, cu o perioada de realizare de 10 luni.