23 aprilie 2023

 
În Câmpulung Moldovenesc

Punct de operare aeromedicală

> Acestuia i s-a repartizat un elicopter care va fi folosit „atât pentru  misiuni aeromedicale, cât şi pentru misiuni de salvare şi căutare”

În municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi construit un punct de operare aeromedicală. Conform studiului de fezabilitate întocmit de ABC Development Aviation, punctul de operare aeromedicală include hangarul care va adăposti  elicopterul şi unitatea mobilă de stingere a incendiilor, dar şi un corp administrativ cu spaţii tehnice, birouri, spaţii de odihnă, grupuri sanitare şi oficiu. La acestea se adaugă platforma de decolare-aterizare, calea rutieră de acces la hangar, parcarea auto, trotuarul pietonal, fundaţii pentru mijloacele vizuale, platforma pentru deşeuri menajere, platforma pentru rezervorul mobil şi platforma pentru generatorul electric. Pe laturile de vest, nord şi est, înspre proprietăţile private, punctul de operare aeronautică, în suprafaţă de 5.448 de metri pătraţi,  va fi împrejmuit cu panouri fonoabsorbante. Potrivit devizului general al studiului de fezabilitate, valoarea investiţiei suportată din bugetul judeţean este de 11,87 de milioane de lei, cu o durată de proiectare de 5 luni şi una  de execuţie de 11 luni, începând cu data ordinului de începere a lucrărilor. Studiul de fezabilitate va fi supus aprobării deliberativului judeţean în şedinţa ordinară a lunii aprilie. „Funcţionarea unui punct de operare aeronautică pe teritoriul judeţului Suceava (...) va permite intervenţii în special în zona montană, în cazuri de accidente, avalanşe, incendii sau căutări” se arată în proiectul de hotărârii de pe ordinea de zi. Inspectoratul General de Aviaţie şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au repartizat punctului de operare aeronautică de la Câmpulung Moldovenesc un elicopter H135 SMURD, acesta urmând a fi folosit „atât pentru  misiuni aeromedicale, cât şi pentru misiuni de salvare şi căutare”.