Dacă vremea va fi frumoasă
Ştrandul municipal modernizat din Iţcani va fi deschis
înainte de jumătatea lunii mai
> „Ne dorim ca cetăţenii din oraşul nostru să
beneficieze cât mai repede de un ştrand modern” a declarat primarul Ion Lungu
> Tarifele de intrare vor fi de 20 de lei pentru adulţi,
5 lei pentru copii până în 14 ani şi de 10 lei în cazul pensionarilor
Probele la Ștrandul municipal modernizat din Iţcani sunt în faza de finalizare a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Edilul-şef informează că obiectivul are 3 bazine, dintre care cel mai mare, de 1.290 de metri pătraţi, incluzând cu două tobogane, este destinat adulţilor. Bazinul pentru copii are 420 de metri pătraţi, fiind dotat cu 3 tobogane, în timp ce bazinul cu apă sărată are o suprafaţă de 240 de metri pătraţi. Încălzirea apei se va face cu 84 panouri solare şi, „în completare”, cu o centrală pe gaze naturale. Astfel, temperatura minimă a apei urmează a fi de 24 de grade Celsius.
Valoarea investiţiei a însumat 14,3 milioane de lei, inclusiv TVA. În cadrul comandamentului de la faţa locului, cu constructorii şi reprezentanţii Primăriei, va fi stabilită data la care obiectivul va fi dat folosinţă, aceasta depinzând şi de momentul în care centrala va fi branşată efectiv la reţeaua de alimentare cu gaze naturale. „Delgaz Grid lucrează la înlocuirea conductei de gaz metan, în prezent apa fiind încălzită de la panourile solare. Lucrările vor dura o săptămână, însă, ulterior, trebuie branşată şi pornită şi centrala pe gaz metan” reliefează şeful municipalităţii sucevene, subliniind că după toate aceste demersuri, pe strada Ştrandului va fi turnat un covor asfaltic. În Şedinţa Consiliului Local de astăzi vor fi aprobate tarifele de intrare la ştrand, potrivit proiectului de hotărâre acestea fiind 20 de lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii până în 14 ani şi de 10 lei pentru pensionari. „Ne dorim ca cetăţenii din oraşul nostru să beneficieze cât mai repede de un ştrand modern” a declarat Ion Lungu primarul municipiului, adăugând că, în condiţii meteorologice favorabile, ştrandul modernizat din Iţcani ar putea fi deschis la finele primei decade a lunii mai. Valoarea investiţiei a însumat 14,3 milioane de lei, inclusiv TVA, contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea ştrandul din Iţcani fiind semnat cu asocierea de firme ConBuvovina, Loial Impex şi Moldproiect-ASD,
Ştrandul din cartierul Iţcani al municipiului Suceava
a fost construit în anii epocii comuniste. Pentru o perioadă, acesta a fost
concesionat unei firme sucevene, contractul fiind reziliat încă din cursul
anului 2016, după ce societatea în cauză şi-a declarat insolvenţa. Înaintea
demarării lucrărilor de modernizare, cele 3 bazine descoperite, platformele,
vestiarele şi amenajările exterioare, vechi de circa 40 de ani, se aflau într-o
avansată stare de degradare.