Locuri temporare pentru sacrificarea mieilor, la solicitarea cumpărătorilor
> DSVSA a avizat funcţionarea unui centru lângă
piaţa angro din Burdujeni, cât şi a altuia în Pătrăuţi
Sacrificarea mieilor se face în unităţi de abatorizare autorizate
sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine, informează, informează Direcţia
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava. Potrivit
directorului executiv adjunct dr. Dănuţ Corneanu, în cazuri excepţionale sacrificarea
mieilor se aprobă şi în locurile organizate şi amenajate temporar, în care sunt
asigurate supravegherea sanitară veterinară şi sunt respectate condiţiile de
igienă. Decizia revine DSVSA, în cazul în care există solicitări scrise din
partea primăriilor, pentru locuri în care mai mulţi fermieri, respectiv crescători
de ovine, să îşi sacrifice mieii cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare.
Amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor se face în baza unei
analize detaliate în ceea ce priveşte capacitatea de sacrificare din judeţ şi
oportunitatea organizării acestora. Totodată, se ţine cont de distanţele faţă
de abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi
de numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care
trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor
autorizate sanitar veterinar din vecinătate. De asemenea, se ia în calcul asigurarea,
la nivel local, a numărului suficient de personal sanitar veterinar permanent
care să realizeze controlul ante şi post mortem al animalelor şi care să poată
dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor
legislaţiei în vigoare. „Este interzisă organizarea şi amenajarea locurilor
speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse
restricţii din motive de sănătate a animalelor” reliefează dr. Dănuţ Corneanu,
director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă
Alimentelor Suceava. Până la sfârşitul săptămânii, în judeţul Suceava au fost
avizate două centre sacrificare miei. Este vorba despre centrul avizat de Calea
Unirii Suceava, lângă piaţa angro din Burdujeni, al lui Aurel Dolceanu, crescător
ovine, precum şi centrul avizat din
Pătrăuţi al lui Şuiu Gheorghe, de asemenea crescător de ovine. Funcţionarea locurilor de sacrificare a
mieilor este permisă numai în intervalele 28 martie-8 aprilie, premergătoare
Paştelui catolic, respectiv, 3-15 aprilie, premergătoare Paştelui ortodox),
între orele 07.00-17.00.