În aprilie, cea de-a doua lună epidemiei de COVID-19, în judeţul Suceava
au decedat 910 de persoane
- Faţă de aceeaşi lună din 2019, numărul decedaţilor a crescut cu 175, sporul natural al populaţiei fiind negativ la nivel judeţean, regional şi naţional
- În aprilie 2020 s-au oficiat 33 căsătorii, număr
mai mic cu 77 faţă de luna precedentă, în comparaţie cu luna aprilie a anului
2019 scăderea fiind de 118 căsătorii
În luna aprilie a anului 2020, în judeţul Suceava au venit pe lume 480 de
născuţi vii, număr în creştere cu 72 de copii faţă de luna martie, cât şi cu 6
copii comparativ cu luna aprilie din 2019, reliefează Buletinul statistic lunar
al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava Datele instituţiei sucevene de
statistică evidenţiază că, de cealaltă parte în aprilie 2020, cea de-a doua
lună epidemiei de COVID-19, în judeţul Suceava au decedat 910 de persoane.
Astfel, în concordanţă cu sursa citată, numărul decedaţilor este mai mare cu
122 comparativ cu luna precedentă. Numărul decedaţilor a crescut cu 175 şi faţă
de luna aprilie din 2019, perioadă în care s-au înregistrat şi 2 decese la
copii în vârstă de sub 1 an. În luna aprilie 2020, în judeţ numărul nou-născuţilor
a fost mai mic faţă de numărul deceselor, sporul natural fiind negativ, unul de
430 persoane. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, sporul natural al populaţiei,
definit ca diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi cel a decedaţilor, a avut,
de asemenea, o valoare negativă, cea de 1.749 persoane. Sporul natural al
populaţiei a fost negativ şi la nivel naţional, respectiv de 9.714 persoane. În
primele 4 luni din 2020, intervalul 1 ianuarie-30 aprilie, în judeţul Suceava s-a
înregistrat un spor natural negativ al populaţiei de 1.033 de persoane, unul mai
mare în raport cu aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv cel negativ de
819 de persoane. Conform Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de
Statistică Suceava, în aprilie, anul acesta, în judeţ s-au oficiat 33
căsătorii, număr mai mic cu 77 faţă de luna martie din acelaşi an. În acelaşi
timp, comparativ cu luna aprilie a anului trecut, scăderea este de 118
căsătorii. În luna aprilie din 2020, în judeţul Suceava s-au pronunţat 21 de
divorţuri, numărul acestora diminuându-se cu 36 raportat la luna anterioară,
dar şi cu 47 faţă de aprilie 2019.