Licitaţia pentru nocturna
de pe Areni a fost contestată
- La indicatori tehnico-economici de 8,16 milioane de lei, competiţia a fost câştigată de Asociaţia Cover Electric şi General Solution, pentru 3,99 de milioane de lei
- „Din această lună, pregătim stadionul pentru noua ediţie a campionatului” arată primarul Ion Lungu, menţionând că va avea o întrevedere cu oficialii Clubului
Ieri, cu prilejul unei
conferinţe de presă, primarul municipiului reşedinţă a ţinut să arate că, totodată,
se va trece la modernizarea unei părţi a stadionului, pentru lucrări şi dotări fiind
prinşi bani în buget. Lungu a spus că, în perspectiva pregătirii viitorului
campionat, va avea o întrevedere cu oficialii Asociaţiei Club Sportiv „Foresta”.
„Din această vară, vom pregăti stadionul pentru noua ediţie a campionatului. Joi,
voi avea o întâlnire cu noii antrenori de la <Foresta>, cu domnul Goian, cu domul Bălan, cu preşedintele Clubului, domnul
Ciutac, în aşa fel încât să stabilim strategia fotbalistică pentru perioada
următoare” a explicat primarul Sucevei. Reamintim că, tot în noiembrie a anului
trecut, şeful executivului, o parte a peluzei de la intrarea stadionului Areni
va fi parte a proiectului de amenajare a parcării supraetajate de lângă sediul
Primăriei, pentru modernizarea estimându-se alocări de 10 milioane de lei. „Vor
avea loc lucrări de consolidare şi montare de noi scaune, cu această sumă
putându-se face un stadion cochet. La nivel de iarbă” evidenţia, la acel
moment, primarul Ion Lungu