În luna mai, cu 4.634 de
persoane ocupate
Judeţul Suceava, locul al
doilea în ţară la angajări, înaintea municipiului Bucureşti
- În februarie, înaintea primei luni a crizei de sănătate
publică generată de COVID-19, Suceava se afla tot pe a doua poziţiei, cu 2.485
de ocupări, depăşit fiind de Capitală, cu 3.566 angajări, şi urmat de
judeţul Neamţ, cu 2.603 de încadrări
Programul Naţional de
Ocupare a Forţei de Muncă s-a concretizat, în judeţul Suceava, în primele 5 luni
ale anului 2020, în angajarea, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, a peste 4.600 de persoane. Conform topului judeţelor
cu cele mai mulţi încadraţi, realizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă, la începutul lunii iunie, judeţul Timiş se situa pe prima
poziţie, din acest punct de vedere, cu 6.738 de angajări, urmat fiind de judeţul
Suceava (4.634) şi de municipiul Bucureşti (4.579). La nivel naţional, în
primele 5 luni acestui an, angajate prin mijlocirea ANOFM au fost 84.638 de
persoane, din totalul acestora, 33.966 sunt neocupaţi în vârstă de peste 45 de
ani, 20.484 având între 35 şi 45 de ani, 16.244 între 25 şi 35 de ani, iar
13.944 fiind tineri de sub 25 de ani, dintre care 8.928 NEET (Not in education,
employment or training). În totalul amintit, cei mai mulţi dintre angajaţii
până la 31 mai 2020 sunt cei de sex masculin, respectiv 48.364, 41.130 având ca
provenienţă mediul rural. În ţară, dintre persoanele ocupate, 27.690 sunt cu
studii liceale, 21.127 cu şcoala profesională, 18.831 au absolvit gimnaziul, iar
7.903 sunt absolvenţi de studii universitare. De remarcat este că, în februarie
2020, înaintea primei luni a crizei de sănătate publică generată de COVID-19,
judeţul Suceava se afla tot pe a doua poziţiei în clasamentul ANOFM, cu 2.485
de ocupări, depăşit fiind de Capitala Bucureşti, cu 3.566 de angajări, şi urmat
de judeţul Neamţ, cu 2.603 de încadrări în muncă. Pentru integrarea pe piaţa
muncii, persoanele aflate în cutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de
date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază de pachete
personalizate de măsuri active, potrivit Legii nr. 76 din 2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj.