15 iunie 2020


Casa de Pensii primeşte, din nou, cereri pentru biletele de tratament
  •  Tichetele eliberate până la criza de sănătate publică au fost anulate, beneficiarii putând cere restituirea contribuţiei, dar având şi dreptul la un nou bilet pe parcursul anului

Casa Judeţeană de Pensii Suceava reia activitatea de acordare a prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, în condiţii de siguranţă medicală impuse de prevenirea COVID-19. Persoanele interesate pot depune cererile la Casa Judeţeană de Pensii, directorul executiv Constantin Boliacu precizând că, pentru evitarea aglomeraţiei, recomandată este transmiterea cererilor prin Poştă sau pe adresa de e-mail: bilete@cjpsv.ro. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarii nu mai sunt obligaţi să ataşeze copie după actul de identitate şi talonul de pensie. Conform şefului CJP, Constantin Boliacu, prima serie de tratament disponibilă, cât şi unităţile care vor asigura serviciile eferente vor fi anunţate în timp util, prin postare pe portalul Casei Judeţene de Pensii Suceava. Activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear a fost suspendată pe toată perioada stării de urgenţă, cât şi ulterior, până acum, în starea de alertă. Biletele eliberate până la criza de sănătate publică au fost anulate, beneficiarii putând să ceară restituirea integrală a contribuţiei financiare. Conform CJP, aceştia au dreptul la un alt bilet de tratament pe parcursul anului, dacă vor înainta o nouă cerere şi vor solicita o altă perioadă.  În 2020, Casa Judeţeană de Pensii a făcut repartiţie pentru o primă serie de pensionari beneficiari, cea începând cu 11 februarie, aprobate fiind alte două serii, pe 19 februarie, respectiv pe 5 martie.  Conform prevederilor Legii nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se acordă şi alte categorii de prestaţii. Printre acestea se numără şi biletele de tratament balnear în staţiuni de profil reumatologic, cardio-vascular, digestiv, neurologic, ginecologic, precum şi în altele. Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita locurilor asigurate în unităţi de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii, precum şi a celor contractate cu alte unităţi de profil.