Abonamentele de călătorie
gratuită pentru elevi întârzie
- Aşa cum este la noi, la români, nu sunt clare procedurile de decontare între TPL, pe deoparte, şi ISJ şi MEN, de cealaltă parte” arată primarul Sucevei
- Aboamentele sunt valabile inclusiv în vacanţă, până pe 30 iunie elevii de din clasele a VIII-a şi a XII-a putând circula în baza carnetului de elev
Acordarea
abonamentelor compensate 100% pentru elevi va fi rezolvată în cel mai scurt
timp, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă ţinută la sediul
executivului, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Edilul-şef spune că a
fost interpelat că abonamentele trebuiau eliberate începând cu 15 iunie, însă procedurile
privind decontarea călătoriilor sunt deosebit de laborioase. „Aşa cum prevăd
normele, unităţile de învăţământ transmit tabele la TPL, în baza acestora se
facturează, facturile sunt trimise şcolilor, care, la rândul lor le trimit
Inspectoratului Şcolar şi, de acolo, mai departe, la Ministerul Educaţiei. Este
mai dificil puţin, dar sper ca în câteva zile să avem aceste tabele, o
procedură corectă, pentru a elibera abonamentele gratuite 100% şi celorlalţi
elevi” a spus şeful administraţiei locale. Lungu precizează că a avut deja
discuţii cu Vasile Bocanci, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, cât
şi cu Darie Romaniuc, directorul firmei de transport local TPL, astfel încât să
se cadă de acord asupra procedurilor de decontare a contravalorii călătoriilor
de către Ministerul Educaţiei.
„Elevii de din clasele a VIII-a şi a XII-a
circulă gratuit pe mijloacele de transport, în baza carnetului de elev, până pe
30 iunie, nefiind vreun fel de problemă. Din zi în zi, sperăm să intrăm în
normalitate. Însă, aşa cum este la noi, la români, nu sunt clare procedurile de
decontare între societatea Transport Public Local, pe deoparte, şi
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Ministerul Educaţiei, pe de altă parte” a specificat Ion Lungu, primarul Sucevei.