12 iunie 2020


Lungu cere finanţare din Capitală pentru
Lucrări de modernizare a sistemului termoficare rămase neatacate încă din 2017

  • Intervenţiile incipiente din cartierul Obcini, prevăzute pentru acel an, nu mai fost reluat nici până în prezent, terminate cu greu fiind cele din Zamca
  • La sistemul centralizat de termoficare sunt branşate 18.020 de apartamente, 130 de case particulare, 610 de agenţi economici  şi 31 de instituţii publice

Ion Lungu, primarul de Suceava a cerut, la Bucureşti, asigurarea  de fonduri pentru reabilitarea sistemului de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice prin Programul guvernamental „Termoficare 2006-2020. Căldură şi confort”.  „Noi am făcut solicitări şi în acest an, Programul funcţionează în continuare, şi am atras atenţia domnului prim-ministru şi reprezentaţilor Ministerului Dezvoltării ca banii vină la timp. De regulă, aceştia se alocă în a doua parte sau înspre sfârşitul anului, atunci când nu mai pot fi consumate, iar finanţarea nu se reportează” a spus Lungu. În 2019, în cadrul Programului guvernamental „Termoficare 2006-2020. Căldură şi confort”, autorităţile administraţiei publice locale au avut prinse în bugetul local sucevean, cu destinaţia amintită, 3 milioane de lei. În anul 2018 au fost reluate lucrările angajate şi rămase neterminate la finele lui 2017, însă contractul pentru cartierul Obcini nu a mai fost „atacat”. Astfel, cu o alocare guvernamentală de 5,43 de milioane de lei s-au continuat lucrărilor puse în conservare în cartierele Zamca. Intervenţiile surveneau finanţării din 2017, una de 7 milioane de lei, câştigătorul licitaţiei fiind firma Consix Bucureşti. În ansamblu, contractul cuprindea lucrări de modernizare la Punctul termic „Obcini IV”, cu circa 2,7 km de conducte; Punctul termic „Zamca”, cu aproximativ 2,1 km de reţele şi Punctul termic de pe strada „Ion Vodă Viteazu” cu 115 de metri de conducte. Potrivit primarului Ion Lungu, prezent zilele trecute în Capitală, discuţii au fost purtate pe marginea proiectului de reabilitare a  reţelelor de transport şi distribuire a agentului termic în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. „Rămân, în continuare, adeptul sistemului centralizat de încălzire în oraş, aşa cu prevede şi strategia Comisiei Europene. Sper ca va veni o zi în care vom avea un sistem de transport şi distribuire pus la punct, civilizat şi cu preţuri accesibile pentru cetăţeni” a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În Suceava din cele 49 de puncte termice, 18 au trecut prin lucrări de modernizare. La sistemul centralizat de termoficare sunt branşate 18.020 de apartamente, 130 de case particulare, 610 de agenţi economici  şi 31 de instituţii publice.