30 decembrie 2019


Scumpirea gigacaloriei, dispută înfierbântată în şedinţa Consiliului Local Suceava

  • Consilerul Ovidiu Milici a punctat că „nu era justificată urgenţa şedinţei de majorare cu 15% a preţului agentului termice furnizat populaţiei”, precizând că ALDE nu va vota proiectul de hotărâre
  • „Vă acuz public de politică demagogică, pe dumneavoastră, cei care aţi hotărât să facem această societate” a spus primarul Ion Lungu, făcând referire la Bioenergy şi întrebând dacă aleşii locali ALDE vor să lase sucevenii în frig
  • După aprobarea majorării, preţul local la care este facturată energia termică pentru populaţie rămâne neschimbat, cel de 240 de lei pe gicalorie (inclusiv TVA)
Consiliul Local Suceava s-a întrunit, ieri, în penultima zi a anului 2019, într-o şedinţă extraordinară. Punctul cel mai fierbinte de pe ordinea de zi  a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea majorării, de la 1 ianuarie 2020, a  preţului pentru transportul şi distribuirea energiei termice furnizate de societatea comercială Thermonet. „Solicitarea a fost făcută de Thermonet în luna iulie 2019, pentru o actualizarea cu rata inflaţiei, dar noi nu le-am acordat nici măcar atât.  Este vorba despre majorare preţului cu 15%. În aceste condiţii, noul preţ total este de 480 de lei pe gigacalorie, din care 240 de lei plăteşte populaţia, iar 240 de lei revin Primăriei. Nu avem ce face, astăzi, dar în acelaşi timp, vreau să cred, în continuare, că suntem pe un drum bun” a spus şeful executivului municipal. 
Astfel, Lungu a ţinut să aducă la cunoştinţă că, potrivit „acordului verde”, organismele europene vor interzice centralele pe cărbune, inclusiv şi cele din România. Drept urmare, Suceava, cu centrala în cogenerare de înaltă eficienţă pe biomasă a Bioenergy, este „cu un pas înainte din acest punct de vedere”, edilul-şef precizând că, în urma demersurilor făcute în Capitală, a reuşit să obţină reluarea acordării certificate verzi, sistate încă din 2017. Pe de altă parte, după intervenţii la Ministerul Fondurilor Europene, municipiul reşedinţă de judeţ urmează a fi inclus pe lista oficială cu finanţările pentru reabilitarea sistemelor centralizate de transport şi distribuire a energiei termice. Edilul-şef susţine că soluţia rămâne tot sistemul centralizat, mai ales că există informaţii potrivit cărora UE va interzice montarea de centrale termice individuale pe gaze naturale. „Avem o societate nouă, verde, care nu are poluare, iar dacă reuşim să reabilităm şi restul reţelelor, va fi în ordine. Am făcut tot ce am putut ca primar, se vede o luminiţă la capătul tunelului, mai avem încă de muncit, însă, faţă de alte părţi, suntem într-o direcţie bună. Eu zic să votaţi acest proiect de hotărâre, preţul la populaţie nu creşte, chiar dacă vom da 200.000-300.000 de lei în plus ca subvenţie”, s-a adresat primarul Lungu consilierilor locali. 
Alesul local Andrei Păduraru (PSD) a reproşat edilului-şef că anterior s-au mai operat majorări ale tarifelor, că firma de transport şi distribuire nu este a autorităţilor municipale, precum şi faptul că pierderile de pe reţelele învechite sunt de 40%, iar de la bugetul local continuă să se dea subvenţii către acest prestator. Primarul a făcut aprecieri privind intervenţia „demagogică”, reamintind că parteneriatul pentru construirea centralei Bioenergy a fost aprobat chiar de consilierii ALDE ŞI PSD, partide membre ale USL, la acea vreme. Consilierul Ovidiu Milici (ALDE) a arătat că apelativele privind intervenţiile „politicianiste şi demagogice nu îşi au rostul”, precizând că, pentru a nu lăsa sucevenii în frig, aleşii ALDE din Consiliul Local au votat plata în avans a subvenţiei şi nu s-au opus sistemului centralizat de încălzire.  Milici a iterat că, în 2015, gigacaloria a fost stabilită la un  nivel de 116 lei, iar în prezent este de 196 de lei. În ceea ce priveşte transportul, de la 198 de lei pe gigacalorie, tariful a ajuns, prin majorări succesive, la 240 de lei pe gigacalorie, mai mare cu 35%.  
Ovidiu Milici a mai subliniat că Thermonet nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de reabilitare a conductelor învechite, menţionând că, în prag de Anul nou, „nu era justificată urgenţa şedinţei de majorare cu 15% a preţului agentului termice furnizat populaţiei” şi că ALDE nu va vota proiectul de hotărâre privind creşterea tarifului. „Să înţeleg că consilierii locali ALDE vor să lase sucevenii în frig? Este o variantă şi aceasta. Noi, consilierii PNL, suntem responsabili. Vă acuz public de politică demagogică, pe dumneavoastră, cei care aţi hotărât să facem această societate. Votaţi cum vreţi dumneavoastră, că nu mă supăr, dar dacă mai faceţi demagogie de aceasta ieftină, chiar mă deranjează”, a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  Din 17 prezenţi la şedinţă, proiectul de hotărâre a trecut cu 12 voturi „pentru”, cele ale consilierilor PNL şi PMP, aleşii ALDE ŞI PSD abţinându-se. 
Conform hotărârii, preţul pentru componenta de transport, distribuire şi furnizare a gigacaloriei creşte de la 180 de lei la 207 lei, mai puţin TVA. Prin mărirea cu 32,13 lei pe gigacalorie (inclusiv TVA), respectiv de la 208,05 lei la 240,18 lei a subvenţiei acordate din bugetul local, preţul local la care este facturată energia termică pentru populaţie rămâne neschimbat, cea de 240 de lei pe gicalorie (inclusiv TVA).                             

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri intervine cu 31 de utilaje la îndepărtarea zăpezii şi împrăştierea de material antiderapant
În judeţul Suceava, circulaţia se desfăşura în condiţii de iarnă. Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Suceava, pe raza Secţiei Drumuri Naţionale Suceava, 80% din reţeaua de drumuri naţionale era, înainte de miezul zilei, deszăpezită în totalitate, neînregistrându-se probleme. La acelaşi moment, se lucra la lărgirea tronsoanelor de pe DN 2, DN 29, DN 17, în activitate fiind implicate autofreze și ATB-uri. În raza de competenţă a Secției de Drumuri Naționale Cîmpulung Moldovenesc circulaţia se desfășura normal, în condiții de iarnă. La fel se întâmpla şi în Pasul Tihuța, până la limita cu judeţul Bistrița, cât şi în Pasul Mestecăniș, zăpada fiind îndepărtată de pe carosabil. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infrastructura judeţeană, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava continua să intervină, cu 31 de utilaje, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi împrăştierea de material antiderapant pe majoritatea drumurilor judeţene. În cursul primei părţi a zilei de ieri se circula pe un singur sens pe DJ 208 F Movileni-Dumbrăvița și pe DJ 208 T Fetești-Grigorești, intervenindu-se la degajarea carosabilului. Totodată, pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă, se patrula cu autoutilitarele din dotare şi se acționa cu utilaje cu lamă și material antiderapant. Pe drumurile judeţene DJ 172 D Coșna-Poiana Coșnei; DJ 174 Vatra Dornei-Șaru Dornei-Panaci-Glodu; DJ 174 D Dorna Candrenilor-Poiana Negri; DJ 174 E Șaru Dornei-Neagra Șarului-Gura Haitii; DJ 175 Pojorîta-Fundu Moldovei-Izvoarele Sucevei-Frontiera cu Ucraina; DJ 175 A Rarău; DJ 175 B; DJ 176 Vama-Moldovița-Argel și Brodina de Jos-Brodina carosabilul era acoperit cu polei, iar pe alocuri cu zăpadă. Conform comunicatului de presă al Prefecturii Suceava, se acţiona cu utilaje echipate cu lamă, cât şi cu material antiderapant, pe DJ 209 D Vîlcele-Costîna-Dărmănești-Siret- Negostina-DN2, carosabilul fiind acoperit. Pe  porțiunile expuse existau inclusiv suluri de zăpadă, la a cărei îndepărtare se intervenea. 

Circulaţie în condiţii de iarnă
Condițiile meteorologice din ultimele 48 de ore au determinat o intensificare a acțiunilor de intervenție pentru asigurarea în condiții optime a circulației pe drumurile publice, prefectul județului Suceava solicitând informări și comunicări în timp util din partea autorităților implicate în gestionarea acestor situații. Viscolul puternic din seara zilei de 28.12.2019 a creat dificultăți în activitatea de intervenție pentru degrevarea căilor de comunicație, motiv pentru care prefectul județului Suceava a solicitat administratorilor de drum să asigure permanent prezența utilajelor, în special pe sectoarele de drum în care au fost semnalate probleme în anii anteriori. De asemenea a solicitat ISU si IPJ Suceava  să comunice situația din teren la data de 29.12.2019. Astfel în dimineața zilei de 29.12.2019 situația circulației pe drumurile naționale din județ se desfășoara în condiții de iarnă, fiind semnalate probleme pe sectoare de drum expuse, unde viscolul puternic face dificilă intervenția utilajelor de deszăpezire.  În sectorul Ratoș pe drumul național Suceava- Siret datorită viscolului puternic nu se poate interveni eficient cu utilajele pentru deszăpezire, iar pe DN 29 Salcea- Dumbrăveni au fost semnalate autovehicule care au derapat în șanțul șoselei, la locul incidentului fiind prezente două echipaje de poliție. Administratorul drumului a intervenit cu o freză, fiind astfel soluționată situația, după aproximativ o oră fiind reluată circulația. Datorită faptului că nu s-a intervenit la timp și au fost disfuncționalități în deszăpezirea căii de comunicație, Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Suceava a aplicat administratorului drumului o sancțiune contravențională în valoare de 4250 lei. Pe DN 2 ( E85) Suceava- Siret, în zona Ratoș, din cauza viscolului puternic, Secția de Drumuri Naționale Suceava nu poate interveni eficient, motiv pentru care participanții la trafic sunt rugați să evite deplasarea pe această rută pînă când condițiile meteo vor face posibilă intervenția pentru deszăpezire.  În seara zilei de 28.12.2019, e DN 2H Milișăuți- Rădăuți, în zona localității Gălănești s- a produs blocarea căii rutiere din cauza unui tir ce a derapat, situația revenind la normal fiind asigurată circulația pe o bandă, utilajul de deszăpezire fiind prezent în zonă si acționând pentru fluidizarea traficului pe ambele benzi. Pe DN 29 A, Suceava- Dorohoi, în zona Călugăreni circulația este îngreunată din cazua viscolului puternic. Au fost sesizate probleme  pe drumurile județene DJ 178A- Costâna- Todirești  si DJ 209 D Costâna- Dărmănești, cu ieșire în DN 2, unde se constată prezența unui strat consistent de gheață. Administratorul drumului a intervenit cu două utilaje, care la ora 11,30 în dimineața zilei de 29.12.2019, au reușit să asigure condiții bune de trafic, având în vedere ca acesta este singurul drum ce asigură accesul dinspre Cajvana spre Suceava. Pe DJ 290 Verești- Fântănele, deși este viscol utilajele sunt prezente pe traseu fiind asigurată circulația, iar pe DJ 208 A Suceava- Ipotești- Bosanci- Udești- Liteni în dimineața zilei de 29.12.2019 se circula pe o singură bandă. Conform informării transmise de Secția Drumuri Județene, la ora 11.45 se circula pe ambele benzi. La Mușenița a fost nevoie să se intervină pentru preluarea unor persoane ce trebuiau să ajungă pentru dializă la Spitalul Județean Suceava, DJ 291 A fiind singura cale de acces spre orașul Siret. Pentru deblocarea drumului a intervenit și uilajul primăriei Mușenița, dinspre Frătăuți spre Mușenița fiind asigurată intervenția cu o volă aparținând societății Conbucovina. Pe toată perioada, de la emiterea avertizării meteo, echipajele de poliție și cele ale pompierilor militari au monitorizat zonele critice din județ și au comunicat permanent cu autoritățile responsabile cu acțiunile de deszăpezire, fiind asigurată intervenția rapidă și eficientă pentru deblocarea căilor de acces în situații punctuale, acolo unde se impune. În ceea ce privește persoanele fără adăpost, în dimineața zilei de 29.12.2019 s-a identificat o persoană decedată în zona Burdujeni, un prim diagnostic al cauzei decesului fiind consumul exagerat de alcool. În urma necropsiei ce se va efectua luni se va putea determina cauza exactă a decesului. În municipiul Suceava au fost duse la adăpost cinci persoane, din care una a refuzat cazarea. Prefectul județului Suceava a solicitat tuturor celor implicați în acțiunile de deszăpezire și asigurare a condițiilor normale de trafic să fie permanent prezenți cu utilaje în toate zonele și să comunice imediat toate incidentele sau evenimentele care pot avea impact asupra vieții și sănătății oamenilor și integrității bunurilor.


Transporturile de masă lemnoasă, prima cauză de deteriorării drumurilor judeţene sucevene
>„Dacă nu vom limita gabaritul, încărcătura pe osie, vom avea probleme uriaşe” evidenţiază Gheorghe Flutur, şeful executivului judeţean, exemplificând zonele Moldoviţa, Izvoarele Sucevei şi Putna, în care autovehiculele grele reprezintă 80% din trafic
Gheorghe Flutur, preşedintele consiliului judeţean Suceava, va purta discuţii cu marii transportatori din judeţul Suceava, dar nu numai cu aceştia. Demersul este motivat de noile investiţii pregătite pentru anul 2020 la drumurile judeţene, întrevederi pe această linie având şi cu şefii unităţilor administrativ-teritoriale sucevene. „Ne pregătim pentru anul viitor cu noi capitole de investiţii în domeniul infrastructuri de drumuri”,  a spus Flutur, în ultima şedinţa deliberativului judeţean, întrunire în care aleşii au votat alocarea de fonduri pentru obiective de acest gen. Şeful executivului judeţean a reliefat că accentul va fi pus pe limitarea încărcăturii pe osie a autovehiculelor care transportă masă lemnoasă, transportul agabaritic reprezentând prima cauză a deteriorării infrastructuri rutiere din anumite părţi ale judeţului.  „Sper ca, în perioada următoare, să avem multe tronsoane care să aibă dublă destinaţie, inclusiv pentru transporturi forestiere. Dacă nu vom limita gabaritul, încărcătura pe osie, vom avea probleme uriaşe, fie că este vorba despre betonare sau despre asfaltare. De aceea, în discuţiile pe care le-am avut cu primăriile, am evidenţiat acest lucru”, a spus Flutur, dând ca exemplu zonele Moldoviţa, Izvoarele Sucevei şi Putna, în care, în proporţie de 80% în trafic se regăsesc autovehicule mari care transportă material lemnos. În vederea protejării infrastructurii de drumuri, marii transportatori trebuie să se prezinte la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, pentru solicitarea autorizaţiei speciale de transport agabaritic şi achitarea taxei de rigoare. Actele normative în vigoare prevăd că societăţile specializate sunt obligate să declare şi să prezinte un grafic de eşalonare a transportului efectuat într-un interval de 6 luni sau 1 an de zile, taxa de autorizare aferentă onorându-se o singură dată.


 Intrări suplimentare de 3,7 milioane de lei din impozitul pe venit, la bugetul judeţului Suceava
>„Încasările au mers mai bine decât am prognozat” a explicat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean
Nu mai puţin de 10 comune şi un oraş din judeţul Suceava au avut nevoie de sprijin financiar de urgenţă pe final de an 2019. Ajutorul, totalizând 1,97 de milioane de lei, a fost acordat din Fondul de rezervă bugetară, invocate fiind situaţii de extremă dificultate şi necesitatea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale.  Astfel cu câte 200.000 de lei s-au ales comunele Bogdăneşti, Botoşana, Horodnicu de Sus, Ilişeşti, Pojorâta, Comăneşti, Dărmăneşti şi Rădăşeni, în timp ce comuna Stroieşti a primit 100.000 de lei. Din aceeaşi sursă pe aceleaşi considerente, în oraşul Solca au ajuns 80.000 de lei, iar calea comunei Baia  a luat-o suma de 95.000 de lei. „Pe final de an, acordăm, din Fondul de rezervă, ajutoare pentru 11 unităţi administrativ-teritoriale aflate în dificultate” a arătat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava al rectificarea bugetului judeţului. Cu acelaşi prilej, al rectificativului, Fonduri au fost tăiate, însă, de la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, însă şeful administraţiei judeţene a ţinut să menţioneze că demersul nu este de natură să afecteze activitatea din sistem.  „Am diminuat cu 195.000 de lei sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate pentru plata copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Vreau să se înţeleagă bine, s-au prevăzut, la început de an, nişte sume, iar această măsură este luată ca urmare a fluctuaţiei copiilor, ieşirii din sistem. Deci, nu rămâne nimeni fără bani alocaţi, dar se face o corecţie, pentru că această sumă nu o puteam da decât  cu această destinaţie, fiind vorba doar despre o regularizare pe parcursul anului” a spus Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. Pe de altă parte, şeful executivului judeţean a ţinut să remarce intrarea de venituri suplimentare la bugetul judeţului.  „Încasăm suplimentar 3,7 milioane de lei din impozitul pe venit. Încasările au mers mai bine decât am prognozat” a explicat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.  

Şaisprezece persoane depistate că munceau fără contracte individuale
>Pentru muncă nedeclarată, inspectorii ITM au sancţionat 14 angajatori, valoarea amenzilor  totalizând 120.000 lei
În penultima lună a anului 2019, inspectorii de muncă din judeţul Suceava au avut 330 controale, dintre care 241 în domeniul relaţiilor de muncă şi 89 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, informează că, pentru neregulile constatate, aplicate au fost 215 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 233.300 de lei. Doar pe linie de relaţii de muncă, în urma celor 241 de acţiuni de control, inspectorii de ITM au dat de amenzi însumând 218.800 lei. Astfel, depistate au fost 19 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care două prezente la muncă în perioada în care aveau contractul individual de muncă suspendat şi una muncind în afara programului de lucru stabilit prin contractul individual de muncă cu timp parţial. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, 16 persoane au fosta depistate muncind fără contracte individuale, pentru muncă nedeclarată fiind sancţionaţi 14 angajatori cu amenzi  totalizând 120.000 lei. Printre deficienţele frecvent constatate se numără neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă, precum şi a modificărilor intervenite către registrul general de evidenţă a salariaţilor; Descoperite au fost şi nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, a obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat, cât şi cea a  acordării concediilor de odihnă şi repausului săptămânal. Pe linie de sănătate şi securitate în muncă, cele 89 de controale efectuate în luna noiembrie 2019 s-au lăsat cu 95 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 lei. Printre neregulile constatate sunt cele privind lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi inexistenţa comitetelor de securitate şi sănătate în muncă. Totodată, verificările periodice la echipamentele de muncă nu au fost făcute de persoane competente, nu s-a întocmit planul propriu de securitate şi sănătate, iar unele dintre evenimentele din categoria accidentelor de muncă nu s-au comunicat.  

23 decembrie 2019


Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava:
„Nu există date care să indice posibile riscuri teroriste”
>„Totuşi, se intensifică sentimentul de insecuritate generat de fluxurilor migratorii, „constatându-se o creştere importantă” a afluxului de turişti israelieni pe teritoriul judeţului Suceava
În perioada Sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va executa misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, în sistem integrat, având ca scop creşterea climatului de ordine şi siguranţă a cetăţenilor în spaţiul public în toate cele 9 localităţi urbane şi rurale din zona de responsabilitate, iar patrulările în staţiunile montane şi pe traseele turistice vor fi intensificate. Potrivit măsurilor de ordine publică şi siguranţă a populaţiei, jandarmii vor fi prezenţi la concerte, spectacole de tradiţii, obiceiuri de Crăciun şi Anul nou, precum şi alte manifestări cultural-artistice organizate în locuri publice. „Pentru asigurarea intervenţiei oportune şi imediate, IJJ va acţiona în medie, zilnic, cu 72 de jandarmi în dispozitivul de menţinerea ordinii şi liniştii publice. Se va asigura dispozitivul permanent de intervenţie în zona obiectivelor care revin în pază IJJ, precum şi în zonele identificate ca prezentând posibile riscuri de tacuri teroriste” se arată într-o informare a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, semnat de inspectorul-şef lt. col. Mihai Marian Lungu. Potrivit IJJ, în prezent nu există date care să indice posibile riscuri teroriste. Totuşi, „această ameninţare, vizând  evenimente sau grupuri de turişti, se menţine la un nivel ridicat”. Astfel, conform Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, se reţin, următoarele: intensificarea sentimentului de insecuritate generat de continuarea fluxurilor migratorii către Uniunea Europeană din mediata vecinătate a frontierelor României, cât şi afluxul de turişti israelieni pe teritoriul judeţului Suceava, în anul 2019, „constatându-se o creştere importantă a numărului acestora”.      

Jocurile cu articole pirotehnice de divertisment, organizate doar cu acordul Primăriei, ISU şi al Poliţiei
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava atrage atenţia asupra modului şi situaţiilor în care articolele pirotehnice de divertiment pot fi folosite. Astfel, conform unei informări a ISU, semnată de inspectorul-şef col. ing. Costică Gheaţă, şi în baza prevederilor legale în vigoare, articolele pirotehnice din categoriile 2, 3 ,4, T1, T2 şi P2 pot fi utilizate numai de către pirotehnicieni, doar în scopul pentru care sunt destinate. Persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. ISU ateţionează că sunt interzise folosirea articolelor cu pricina între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate; la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de locuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 metri faţă de cele cu peste patru niveluri, dar şi la sub 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, cât şi de instalaţiile de gaze. La fel, utilizarea articolelor pirotehnice nu este permisă în apropierea obiectivele chimice şi petrochimice ori a altora similare şi care prezintă pericol de incendiu sau explozie. Restricţia este valabilă inclusiv pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane, precum şi la o distanţă mai mică de 500 metri faţă de păduri. „Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul Primăriei, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective” avertizează ISU „Bucovina” Suceava. 

Poliţia şi celelalte structuri ale MAI vor fi prezente în stradă
>anunţă comisarul-şef de poliţie Adrian Buga, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava 
Pe durata Sărbătorilor de iarnă, structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava împreună cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu, sunt angrenate în misiuni specifice care vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin acţiuni preventive, menite să asigure un climat de ordine publică, anunţă comisarul şef de poliţie Adrian Buga, inspector-şef la IPJ. Conform şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean toate măsurile dispuse se pliază pe specificul turistic al judeţului Suceava, ţinându-se cont şi de faptul că, la sfârşitul fiecărui an, pe raza localităţilor urbane şi rurale sunt organizate manifestări religioase, culturale şi artistice pentru marcarea acestor sărbători. „Având în vedere experienţa anilor precedenţi, când în perioada Sărbătorilor de iarnă, pe raza judeţului Suceava nu au fost înregistrate fapte grave contra persoanei şi patrimoniului sau acte de tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice, şi în acest an, Poliţia şi celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu vor fi prezente în stradă pentru asigurarea climatului de siguranţă al cetăţenilor” a transmis comisarul-şef de poliţie Adrian Buga, inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. 

Pe 25 şi 26 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, închis la „Paşapoarte” şi „Permise auto” 
Serviciile de eliberare a pașapoartelor din cadrul Direcţiei de Paşapoarte, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor vor avea ghișeele deschise pentru cetăţenii români şi în perioada Sărbătorilor de iarnă, exceptând zilele de 25, 26 decembrie 2019, 1 şi 2 ianuarie 2020. Anunţul este făcut, printr-un comunicat de presă, de Instituţia Prefectului judeţului Suceava,  în care se  evidenţiază că programările deja efectuate pe platformele drpciv.ro si epasapoarte.ro vor fi respectate. „Recomandăm solicitanţilor, pentru operativitate, să se prezinte, pentru eliberarea paşapoartelor în perioada programului de lucru modificat, cu taxele aferente achitate anterior” se arată în comunicatul de presă al Instituţiei Prefectului. În zilele de 24, 27, 30, 31 decembrie şi 3 ianuarie, ghişeele structurilor amintite vor fi deschise între orele 8.00-16.00. În zilele de 28 decembrie şi 4 ianuarie, programul cu publicul va fi 9.00-15.00, iar pe 29 decembrie şi 5 ianuarie se va lucra între 9.00 şi 13.00.
Primarul Ion Lungu, naş la reînnoirea jurămintelor a 15 cupluri sucevene semicentenare   

  • „Primăria Suceava, vrea să vă aducă o minimă recunoştinţă, să marcăm acest eveniment din viaţa dumneavoastră, în aşa fel încât să realizăm o punte peste timp” a spus şeful municiplităţii
  •  De când este primar, din anul 2004, Ion Lungu a felicitat 1.457 de perechi care au trăit nedespărţite jumătate de secol, doar în 2019 fiind sărbătorite 116 de cupluri de aur          
Sâmbătă, pe 21 decembrie, în Sala de şedinţe a Consiliului Local Suceava, autorităţile administraţiei publice locale au organizat o ceremonie de sărbătorire a 15 cupluri de suceveni care au împlinit, în trimestrul al patrulea al anului, jumătate de  secol de căsătorie neîntreruptă. Potrivit primarului Ion Lungu, evenimentul este unul de recunoştinţă pentru contribuţia în folosul comunităţii, cât şi de respect pentru „performanţa” atinsă, în condiţiile în care cei celebraţii au trăit în vremuri grele. „Este un moment important din viaţa dumneavoastră. Sigur, 50 de ani de căsnicie nu sunt uşori. Sunteţi un exemplu pentru familiile dumneavoastră, dar, deopotrivă, şi pentru comunitatea noastră. Ne bucurăm că avem omeni ca dumneavoastră, şi vă mulţumim pentru ceea ce aţi făcut pentru oraşul nostru. Aţi fost oameni de sacrificiu - aceasta este realitatea - , atât pe vremea cealaltă, cât şi în aceasta, pentru că pensiile sunt aşa cum sunt. Tocmai de aceea, Primăria municipiului Suceava, vrea să vă aducă o minimă recunoştinţă, să marcăm acest eveniment din viaţa dumneavoastră, să-l punctăm, în aşa fel încât să realizăm o punte peste timp. Vă reînnoiţi jurămintele, cu prilejul a 50 de la căsătorie, iar cu permisiunea dumneavoastră, o să vă fiu naş” le-a spus Lungu perechilor semicentenare celebrate. 
Fiind la încheiere de an, edilul-şef le-a prezentat aniversaţilor şi rudelor şi apropiaţilor acestora, veniţi să-i felicite, un scurt bilanţ al activităţii desfăşurate împreună cu personalul din subordine, în anul  2019. Primarul a evidenţiat că anul pe cale să ajungă la final a fost „cel mai bun de la Revoluţie încoace”, datorită faptului că în această perioadă s-au „copt” mai multe investiţii totalizând, valoric, aproximativ 85 de milioane de euro. Şeful municipalităţii a vorbit atât despre finanţările nerambursabile elveţiene atrase, despre proiectele europene în curs de materializare, cât şi despre obiectivele realizate cu bani din bugetul local sau cu sume din credite bancare. Remarcat a fost proiectul pentru transportul de călători cu autobuze electrice, reprezentând, practic, „o nouă societate de transport”, cu autobază nouă, staţii de îmbarcare-debarcare cu automate pentru bilete şi cu orar electronic al curselor. Concomitent, diminuarea de 7 ori a costurilor cu combustibilul se va concretiza în acordarea gratuităţii în comun pentru pensionari, Ion Lungu susţinând că Suceava devine un municipiu verde. Şi acesta, întrucât transportul electric, alături de introducerea sensurilor unice şi fluidizarea traficului, contribuie scăderea poluarea în mod considerabil a poluării. Tendinţa vine la pachet cu iluminatul public cu LED; centrala pe biomasă în cogenerare de înaltă eficienţă din Lunca Sucevei; ruta ocolitoare recent dată în circulaţie; cea în curs de amenajare, incluzând noul pod de la Staţia de epurare, dar şi cu viitoarea centură Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea. Printre proiectele şi realizările importante pentru comunitate, şeful executivului sucevean a enumerat pe cele construire şi reabilitare de grădiniţe; amenajare a zonei de agrement de pe malul râului Suceava; preluare a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca, cu amenajarea viitoare a funicularului şi roţii panoramice; amenajare a parcării supraterane de la Primărie şi reabilitare a stadiului Areni; amenajare a platformelor moderne pentru colectarea deşeurilor; modernizare a două fântâni arteziene şi darea în folosinţă a două mari locuri de joacă pentru copii. Nerealizările au fost cele privind asfaltarea străzilor, primul gospodar al urbei reşedinţă arătând că, „atunci când sunt bani nu este forţă de muncă”.  Primarul Sucevei a invitat cuplurile de aur la Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă de pe 27 decembrie, cât şi la manifestările prilejuite de Revelionul 2020, toate având loc pe esplanada Casei Culturii. 

„Vă transmitem stima şi consideraţia noastră, iar pentru că se apropie cele mai iubite sărbători de peste an, cele de Crăciun şi Anul nou, vă urez să fiţi sănătoşi, să aveţi un sfârşit an liniştit, cu pacea sufletească, în familiile dumneavoastră, iar noul an să vă aducă mai multă prosperitate şi speranţă. La mulţi ani!” a urat primarul Sucevei celor 16 cupluri care au împlinit 50 neîntrerupţi de căsătorie, cărora le-a înmânat diplome de fidelitate, flori şi câte o recompensă financiară. În final s-a ciocnit câte un pahar de şampanie, iar Ion Lungu s-a fotografiat cu aniversaţii şi cu apropiaţii acestora. În acest an, autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava au sărbătorit 116 de cupluri de aur, iar de când este primar, din anul 2004, Ion Lungu a felicitat 1.457 de perechi care au trăit nedespărţite jumătate de secol.         

Restricţii în mişcarea porcinelor vii

  • Inspectorii DSVSA sunt cu ochii pe suinele din zonele afectate de pestă, dar şi pe carnea proaspătă, tocată ori preparată, cât şi pe produsele pentru consum propriu din porci din exploataţii cu restricţie
  • Două amenzi însumând 3.000 lei au fost date pentru deţinerea sau transportarea de animale neidentificate, neînregistrate şi fără documente sanitare veterinare de însoţire
În perioada Sărbătorilor de iarnă, în care, în mod tradiţional, comercializarea şi consumarea unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil, precum şi în vederea prevenirea răspândirii pestei porcine africane, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară Suceava a dispus măsuri specifice şi a intensificat controalele sanitare veterinare privind respectarea condiţiilor de igienă şi de producere, depozitare, transportare şi valorificare a cărnii de porc, dar şi altor produse de origine animală. Directorul executiv dr. Dănuţ Corneanu informează că echipe mixte constituite împreună reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au fost prezente atât în trafic, cât şi în târgurile de animale şi pieţele agroaliomentare urmărită fiind respectarea restricţiei privind circulaţia animalelor. Şeful DSVSA precizează că, totodată, controlate în trafic sunt şi mijloacele auto proprietate personală. „Acţiunile de control au drept scop verificarea mişcării porcinelor vii, provenite din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate, precum şi a cărnii proaspete de porc, cărnii tocate, cărnii preparate şi a produselor din carne de porc destinate consumului propriu şi care au fost obţinute de la porci din exploataţiile situate in zonele cu restricţie”, subliniază dr. dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară Suceava. Până la sfârşitul săptămânii trecute, sprijiniţi de poliţişti, inspectorii DSVSA au verificat în trafic 65 mijloace de transport autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, cât şi alte tipuri de autovehicule. În urma controalelor, în două cazuri s-au constatat neconformităţi, drept pentru care au fost date două sancţiuni contravenţionale. Valoare însumată a amenzilor s-a ridicat la 3.000 lei, abaterile de la lege constând în deţinerea sau transportarea de animale neidentificate, neînregistrate şi fără documente sanitare veterinare de însoţire.


Se introduce, obligatoriu,
Registrul electronic de evidenţă a zilierilor
>„Este o aplicaţie modernă, uşor de utilizat (...) atât în avantajul angajatorului, cât şi al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecţia legii”, reliefează Romeo Butnariuş şeful ITM Suceava
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava anunţă înfiinţarea, începând cu 20 decembrie 2019, a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor. Astfel, ca modalitate de transmitere a datelor privind evidenţa zilierilor, la dispoziţia beneficiarilor este pusă o aplicaţie mobilă, care va putea fi utilizată de către toţi angajatorii care folosesc ca forţă de muncă personal „cu ziua”, în conformitate cu Legea nr. 52 din 2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Inspectorul-şef Romeo Butnariu face cunoscut că beneficiarii şi utilizatorii acestui tip de muncă au obligaţia înfiinţării, completării şi transmiterii Registrului electronic de evidenţă a zilierilor. Aceasta în baza metodologiei şi modelului care vor fi stabilite în termen de 60 de zile, prin ordin al ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. În Registrul electronic de evidenţă a zilierilor vor fi înregistrate toate persoanele care exercită activităţi cu caracter ocazional, acesta fiind transmis înainte de începerea activităţii de către fiecare lucrător care se va afla în raport de muncă cu beneficiarul. „Este o aplicaţie modernă, uşor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor, urmând a fi singura modalitate legală de înregistrare a activităţilor prestate de zilieri. Aplicaţia este atât în avantajul angajatorului, cât şi al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecţia legii”, reliefează Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, recomandând utilizatorilor să parcurgă, în întregime, Manualul de utilizare precum şi termenii şi condiţiile de folosire a aplicaţiei. Toate informaţiile necesare unui utilizator al aplicaţiei mobile privind Registrul electronic de evidenţă a zilierilor vor putea fi accesate site-ul Inspecţiei Muncii, www.inspectiamuncii.ro

19 decembrie 2019

În şedinţa Consiliului Local
Olimpicii suceveni şi profesorii coordonatori, premiaţi în cadru festiv, de către primarul Ion Lungu
Ieri, într-un cadru festiv, în ultima şedinţă ordinară din 2019 a Consiliului Local, primarul Ion Lungu a înmânat diplome, flori şi premii în bani la 35 de elevi olimpici şi la 26 de profesori coordonatori ai acestora. Premiaţi sunt şi 404 de elevi cu performanţă la învăţătură, însă către aceştia banii vor fi ajunge prin virament, deoarece sala de şedinţe a Primăriei s-a dovedit a nu fi destul de încăpătoare pentru o manifestare atât de mare. „Prin hotărâre de Consiliu Local, am decis să premiem copiii care au participat la olimpiade şi au obţinut locurile I, II şi III, de asemenea şi pe profesorii care i-au pregătit. La fel de important, recompensaţi sunt toţi copii care au avut performanţă şcolară locală, care au luat premiile I, II şi III, respectiv 404 elevi de la toate şcolile din municipiul Suceava. Începând de astăzi, pleacă viramentele către ei, pentru a primi banii la şcoli, deoarece din motive logistice, nu am avut unde să-i aducem pe toţi, să-i premiem în cadru festiv, neavând o sală mai mare, iar sediul Primăriei fiind în reparaţii” a spus  Ion Lungu, şeful administrativului public local din reşedinţa de judeţ. 
Festivitatea de premiere a început cu cele 26 de cadre didactice, deoarece o parte dintre răsplătiţi erau invitaţi să participe la un eveniment similar organizat, de această dată, de Consiliul Judeţean şi de preşedintele Gheorghe Flutur. Potrivit unui regulament aprobat de Consiliul Local, pentru locul I obţinut la olimpiade premiul este de 3.000 de lei, locul al doilea este premiat cu 2.500 de lei, iar locul al treilea cu 2.000 de lei. Astfel, cei 26 de olimpici s-au ales cu un total de 71.500 de lei. Cadrele didactice coordonatoare au luat între 1.500 de lei şi 3.000 de lei fiecare, răsplata pentru efortul lor însumând 61.000 de lei.

 Pentru rezultatele superioare la învăţătură, elevii clasaţi pe locul I la nivelul unei unităţi de învăţământ au fost răsplătiţi cu câte 500 de lei, iar cei de pe locul al II-lea  cu câte 300 de lei. Elevii de pe poziţia a III-a  au primit câte 200 de lei fiecare, în total pentru performanţa locală fiind rezervată suma de 168.000 de lei. În încheierea festivităţii, primarul Ion Lungu, viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Andronache, consilierii locali şi membrii aparatului executivului au fost colindaţi de un grup de elevi de la Colegiul de Artă.

Ion Lungu, primarul Sucevei, crede că bugetul de stat va fi funcţional până pe 31 decembrie
>Deja am făcut primele creionări la buget municipiului, şi cu investiţii de 70 de milioane de euro din fonduri şi 15 milioane de euro din surse proprii şi din credite, este binişor” a spus edilul-şef sucevean
Ion Lungu primarul municipiului Suceava este optimist în ceea ce priveşte aprobarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului Orban în faţa Parlamentului. Edilul-şef sucevean  spune că, astfel, la finele lunii ianuarie va fi dezbătut şi aprobat şi bugetul municipiului Suceava, despre care, de asemenea, crede că va fi unul bun. „Am înţeles că pe 23 decembrie se va intra în Parlament, pentru asumarea răspunderii. În aceste condiţii, la sfârşitul lunii ianuarie şi noi vom avea toate şansele să aprobăm, bugetul local. Deja am făcut primele creionări la buget municipiului, şi cu investiţii de 70 de milioane de euro din fonduri şi 15 milioane de euro din resurse proprii şi din credite, este binişor” a spus edilulţşef sucevean. Cât despre cele 85 de milioane de euro, bani din proiecte cu fonduri nerambursabile europene şi din resurse proprii şi din credite „antamate” în perioada Guvernării PSD, Lungu  este de părere că meritul este mai ales al celor care au promovat şi întocmit respectivele proiecte. „Nu depinde de Guvern, ci - să fim realişti - de modul în care sunt făcute proiectele. La orice guvern, dacă nu ai proiectele corecte, nu le promovează nimeni. Deci, indiferent de guvernare, importante sunt proiectele pe care le ai. Dacă sunt bune proiectele, se mai pune câte o virgulă ori câte un băţ în roate, dar nu poate nimeni să le oprească. Şi invers, poţi avea cu relaţii cu actuala putere, dar dacă nu sunt corecte proiectele, nu ai cum să le promovezi” a punctat Ion Lungu. Şeful municipalităţii sucevene a accentuat că toate proiectele Sucevei se vor materializa cu bine, chiar dacă, între timp, Guvernul a fost înlocuit. „Sunt sigur că vom duce la capăt aceste proiecte. Sigur, în colaborare cu acest Guvern, care face nişte eforturi extraordinare. Nu este nimic nou. Cineva trebuia să sacrifice, să preia conducerea guvernării ţării, dar sperăm să fie bine, până la urmă” a conchis Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.


Locuinţe de serviciu pentru medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”
>Blocurile ANL vor fi ridicate pe un teren al Spitalului vechi, iar potrivi lui Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, de la bugetul judeţean sunt asigurate fonduri inclusiv pentru reţelele de apă, canalizare, energie termică, energie electrică, telefonie, gaze naturale, precum şi pentru  iluminatul stradal
Consiliul Judeţean Suceava, întrunit în ultima şedinţă a anului 2091, a aprobat indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru  execuţia lucrărilor de utilităţi şi dotările tehnico-edilitare  aferente obiectivului de investiţii Ansamblu de locuinţe de serviciu cu 30 de unităţi de locuit. Ansamblul va fi construit în municipiul Suceava, pe Bulevardul „1 Decembrie 1918” în incinta Spitalului vechi, iar apartamentele şi garsonierele vor fi repartizate cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”. Construirea ansamblului de locuinţe cu două tronsoane şi amenajarea reţelelor de utilităţi şi dotările tehnico-edilitare sunt este estimată la aproximativ 2 milioane de lei.  Obiectivul de investiţii are prevăzut inclusiv lucrări de amenajare a aleilor pietonale, aleilor auto, parcărilor auto, spaţiilor verzi, locurilor de joacă pentru copii, cât şi de împrejmuire a terenului. Incluse sunt, de asemenea, branşarea la utilităţi, introducerea iluminatului stradal şi amenajarea platformei pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere. Obiectivul a fost prins pe listă în 2017, finanţarea este asigurată prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, autorităţile judeţene punând la dispoziţiei terenul şi suportând contravaloarea  reţelelor de utilităţi. În acest din urmă caz este vorba despre elaborarea, pe cheltuială proprie, a documentaţiei tehnico-economice pentru executarea utilităţilor şi dotările tehnico-edilitare aferente, respectiv cele de apă, canalizare şi energie termică, energie electrică, telefonie, gaze naturale,  iluminat stradal etc. „Se construieşte acesta ansamblul de locuinţe de serviciu în incinta Spitalului vechi. Este vorba despre 2 milioane de lei pentru toate utilităţile”   a spus ieri, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean în şedinţa deliberativului judeţean.  
La Primăria Suceava, 2019, cel mai bun an post-revoluţionar
>Municipiul reşedinţă are angajate investiţii de 85,48 de milioane de euro, dintre care 69,96 de milioane de euro prin proiecte cu finanţare nerambursabilă şi 15,51 milioane de euro din surse proprii şi din credite
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, şi-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii desfăşurate în 2019. Şeful executivului municipal a ţinut să reliefeze că acesta este cel mai bun an din cei 30 care au  trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989. Astfel, edilul-şef sucevean a evidenţiat că, în bugetul anului care se încheie, sunt prinse „investiţii angajate, contractate, licitate, realizate şi în curs de realizare în valoare de 85,48 de milioane de euro, dintre care 69,96 de milioane de euro prin proiectele elveţiene finalizate şi proiectele europene în curs, la care se adaugă 15,51 milioane de euro prin proiecte din surse proprii şi surse atrase, din credite.  „Fără doar şi poate, acesta este cel mai bun an din perioada post-decembristă, la Primăria municipiului Suceava. Aşa a fost se întâmple, s-au <copt> o serie de proiecte care în acest an au fost semnate şi deja sunt angajate” a punctat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Şeful municipalităţii a enumerat pe larg toate  capitolele care s-au poblnut rezultate bune şi a ţinut să remarce şi distincţiile obţinute de municipiul Suceava, respectiv titlul de „Excelenţă în transport public şi mobilitate” acordat de Asociaţia Municipiilor din România, premiul „Cel mai bun proiect de transport” al Asociaţiei „Smart City” şi locul al doilea în ţară la „Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii”, proiect al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. La nerealizări, Ion Lungu a trecut unele întârzieri în materializarea proiectelor cu finanţare europeană nerembursabilă, nerealizarea programului de asfaltări şi nefinalizarea lucrărilor din cartierul pentru tineri  „Europa”. „Este realitatea că s-a întârziat cu aducerea autobuzelor electrice, însă nu este vina noastră, iar acestea vor veni până la sfârşitul anului viitor. De asemenea, nu s-a reuşit respectarea programului de asfaltări, conform graficului stabilit şi, nu în ultimul rând, nici nu am crezut că nu vom termina cartierul în acest an” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, accentuând că, totuşi, „2019, a fost un an bun, iar cifrele vorbesc de la sine”.  

764 de contribuabili suceveni au beneficiat de amnistie fiscală, la buget local adunându-se 2,45 de milioane de lei
 >Autorităţile locale au anulat majorări în valoare de 1,16 de milioane de lei, din care 804.402 de lei ale persoanele fizice, iar la 312.020 de lei ale persoanelor juridice 
>  „Păcat de cei care nu au venit să le solicite, pentru că aveau o ocazie unică să mai reducă din datoriile către Primărie” a declarat primarul Ion Lungu
A expirat  termenului până la care puteau fi anulate penalităţile de întârziere pentru contribuabilii care şi-ar fi plătit obligaţiile restante până pe 15 decembrie  2019, a anunţat, ieri, Ion Lungu primarul municipiului Suceava, care a precizat că efectele actului normativ prin care s-au acordat facilităţile în cauză sunt unele pozitive.  „Au beneficiat 764 de contribuabili, dintre care 616 de persoane fizice şi 148 de persoane juridice. Suma încasată este de 2,45 de milioane de lei, din care 1,74 de milioane de lei de la persoane fizice şi la 703.902 de la persoane juridice. De asemenea, s-au dat scutiri, s-au anulat majorări în valoare de 1,16 de milioane de lei, din care la persoanele fizice 804.402 de lei, iar la persoanele juridice 312.020 de lei. Deci, practic, am încasat mai mult decât dublu decât am scutit. Păcat de cei care nu au venit să le solicite, pentru că aveau o ocazie unică să mai reducă din datoriile către Primărie” a declarat Ion Lungu primarul Sucevei. Conform unei hotărâri a Consiliului Local Suceava, persoanele fizice și persoanele juridice au putut depune cerere  de anulare a accesoriilor datorate ca urmare a neachitării la termen a obligațiilor de plată principale restante adunate până pe 31 decembrie 2018. Însă, acest lucru a fost posibil doar la momentul în care toate obligațiile principale, inclusiv chirii, redevențe și amenzi, ar fi fost  stinse, prin orice modalitate. De asemenea, până la înaintarea cererii de anulare  trebuiau stinse și toate obligațiile principale aferente anului 2019, ultima zi de depunere a cererii de amânare la plată a accesoriilor fiind 15 decembrie 2019. Actul normativ viza 4.618 de roluri ale persoanelor juridice și 29.735 de roluri ale persoanelor fizice, iar în caz de succes, iar în urma aplicării acestuia Primăria Suceava ar fi putut încasa un total de până la 9,5 milioane de euro. La mijlocul lunii septembrie, creanțele certe ale bugetului municipiului Suceava erau de aproximativ 13 milioane de euro, majorările de întârziere reprezentând 3,36 de milioane de euro. La cele amintite se adaugă creanțele incerte, în valoare de circa 5 milioane de euro, pe care bugetul local le avea la firmele în insolvență sau în faliment.  


În şedinţa Colegiului prefectural
Prefectul Alexandru Moldovan a cerut identificarea zonelor cu risc de înzăpezire
>Solicitate au fost şi măsuri „în vederea asigurării unei circulații rutiere normale și anunțării imediate a oricăror incidente sau evenimente cu impact negativ”
În cadrul ședinţei Colegiului prefectural care avut loc ieri, Alexandru Modovan, prefectul judeţului Suceava a solicitat instituțiilor competente să  întocmească şi să supună aprobării o procedură operaţională având ca obiect cooperarea acestora în cazul unor situaţii precum cea din 15 decembrie 2019, când un eveniment rutier petrecut la intrarea în pădurea Mihoveni s-a soldat cu accidentarea unui căprior. „S-a solicitat să fie precizate atât responsabilitățile fiecărei entități, cât și fluxurile informaționale și operaționale aplicabile, scopul final fiind optimizarea timpului de reacție la astfel de situații” se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului. Potrivit aceluiaşi comunicat, la întrunirea de ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut analizarea şi stabilirea zonelor preponderent dispuse la înzăpeziri din teritoriile administrative, a cauzelor care au determinat neconformități în anii anteriori, precum și adoptarea de măsuri concrete pentru evitarea repetării acestora din urmă. Prefectul Alexandru Moldovan a insistat ca permanența la centrele operative să fie asigurată cu personal pregătit și instruit pentru funcționarea optimă a acestora pe toată perioada prevăzută în atenționări sau avertizări, începând cu avertizarea de „cod portocaliu” sau cea de „cod galben”. Nu în ultimul rând, solicitată a fost asigurarea unui flux informațional eficient privind starea drumurilor la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din județ, „în vederea asigurării unei circulații rutiere normale și anunțării imediate a oricăror incidente sau evenimente cu impact negativ”.


În cadru festiv,
Premii în bani pentru 35 de elevi olimpici şi 26 de profesori ai acestora
>Încă 404 de elevi merituoşi vor primi recompensele financiare prin virament, la unităţile şcolare
Ion Lungu, primarul municipiului înmânează, în cadrul şedinţei Consiliului Local de astăzi, la ora 14.00, premii pentru 35 de olimpici şi 26 de profesori care i-au pregătit pe elevii în cauză. De premii au parte şi alţi 404 de elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, însă din cauza că sala de şedinţe a deliberativului nu permite o asemenea desfăşurare de premiaţi, recompensele financiare pentru performanţele acestora vor fi transmise, prin viramente bancare, unităţilor şcolare în care învăţă. „Elevii şi profesorii lor vor primi premiile în cadru festiv, sumele variind la 3.000 de lei, 2.500 de lei, 2.000 de lei şi 1.000 de lei în funcţie de performanţa avută” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Conform Regulamentului aprobat în luna iunie 2019, pentru rezultatele superioare la învăţătură, elevii clasaţi pe locul I la nivelul unei unităţi de învăţământ vor primi câte 500 de lei, cei de pe locul al II-lea câte 300 de lei, iar cei de pe poziţia a III-a câte 200 de lei fiecare. În situaţia fazelor naţionale a olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor naţionale, recompensaţii cu medalii de aur se vor bucura, din bugetul local, de câte un premiu în valoare de 3.000 de lei. Competitorii care au luat medalii de argint vor fi premiaţi de autorităţile locale cu câte 2.500 de lei, iar cei care au obţinut medalii de bronz vor primi câte 2.000 de lei. În cazul echipelor de 1-5 sportivi, echipa, per ansamblu, va lua premiul corespunzător medaliei obţinute. În cazul echipei cu 6 până la 10 sportivi, valoarea premiului corespunzătoare medaliei se dublează, în timp ce echipele cu mai mulţi de 10 membri vor beneficia de valoarea nominală triplată a premiului. La propunerea consilierului local Daniel Prorociuc (PNL), premiaţi vor inclusiv profesorii care i-au pregătit pe elevii performanţi, cât şi antrenorii sportivilor în cauză. 

18 decembrie 2019

Cofinanţarea a zece proiecte, condiţionată de un credit de 28 de milioane de lei pe care Primăria Suceava intenţionează să îl contracteze

  • Şansele perfectării împrumutului sunt micşorate din cauză că Guvernul Orban a „umblat” la plafonul de îndatorare, cât şi ca urmare a constrângerilor determinate de depăşirea deficitului bugetar de 3% 
  •   De asemenea, după ce riscul de ţară la României a crescut, există şi varianta majorării costului îndatorării, respectiv a dobânzii şi ratelor achitate din bugetul local

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava intenţionează să contracteze o nouă finanţare rambursabilă internă sau externă. Aceasta ar lua calea realizării unor investiţii publice de interes local, respectiv al asigurării contribuţiei financiare care revine municipiului Suceava la implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Municipiul Suceava implementează proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon” şi, totodată, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2 „Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente”. Sursele de finanţare nerambursabile ale proiectelor sunt cele din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR)-85%, precum şi din bugetul de stat-13%. Beneficiarului, respectiv municipiului Suceava, îi revine sarcina susţinerii cofinanţării neeligibile de 2%, cât şi a contribuţiei neeligibile. Pentru a putea co-participa financiar la implementarea acestor proiecte, Primăria Suceava ar urma să contracteze un credit bancar în valoare de 27,96 de milioane de lei, circa 5,8 milioane de euro, cu o maturitate de maximum 15 ani. De suport financiar local au nevoie 10 obiective de investiţii, ce mai mare contribuţie fiind cea la Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic”, cea de 14,67 de milioane de lei. Ca mărime a contribuţiei financiare a reşedinţei de judeţ la materializarea proiectelor cu bani europeni urmează, în ordine descrescătoare, „Achiziţionarea autobuzelor electrice” prin MDRAP-7,99 de milioane de lei; „Unitatea de învăţământ pentru preşcolari din zona centrală”-1,99 de milioane de lei şi „Creşterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei”-1,77 de milioane de lei. Pe lista cu obiectivele de investiţii cofinanţate din creditul  care urmează a fi contractat  figurează, de asemenea, „Construirea grădiniţei din cartierul Burdujeni-374.260 de lei”; „Revitalizarea spaţiului urban”-358.885 de lei”; „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic -350.799 de lei; „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin consolidarea şi modernizarea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară”-252.222 de lei; „Centrul multifuncţional Iţcani”-141.260 de lei şi „APLICAT-Administraţie Publică Locală Informatizată şi Accesibilă Tuturor”-55.548 de lei. 
 „Noi angajăm aceşti bani, nu este obligatoriu să îi cheltuim, dar trebuie să avem asigurată partea de cofinanţare, la momentul implementării efective a proiectelor”, declara, în urmă cu peste o lună, Ion Lungu, primarul Sucevei. Creditul de 27,96 de milioane de lei ar urma să aibă o perioadă de graţie de 3 ani, iar potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a Consiliului Local, serviciul datoriei publice locale totale este estimat, pentru perioada 2019-2035, la un nivel curent cuprins între 12,12%, în 2019, şi unul maxim de 14,97%, în 2023.  Însă, noul credit trebuie aprobat de Comisia pentru Împrumuturi  de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, şansele contractării acestuia putând fi considerabil micşorate ca urmare a faptului că Guvernul Orban a „umblat” la plafonul de îndatorare, cât şi din cauza constrângerilor determinate de depăşirea deficitului bugetar de 3% impus de organismele europene. De asemenea, după ce României i s-a degradat ratingul de ţară, există riscul majorării costului îndatorării, respectiv a dobânzii şi ratelor achitate din bugetul local. Pe de altă parte, potrivit prevederilor Legii nr. 273 din 2006 privind finanţele publice locale „contractarea de datorie publică pentru asigurarea cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile nu se ia în calcul la determinarea încadrării în limita maximă a gradului de îndatorare, de 30% din veniturile proprii”.