Bacul 2011: satisfacţia preşedintelui Băsescu, care crede că „şcoala românească scoate tâmpiţi”
• „Cineva, în mod deliberat, vrea să compromită învăţământul românesc”, este de părere preşedintele peremist
Rezultatele slabe la bacalaureatul de anul acesta pot fi puse pe seama profesorilor, dar, în egală măsură, şi în cârca elevilor şi părinţilor, a opinat, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Acatrinei, liderul organizaţie judeţene Suceava a Partidului România Mare. Acatrinei crede, pe de altă parte, că vinovată este şi conducerea Ministerului Educaţiei prin modul neprofesionist şi haotic de pregătire şi organizarea evaluării de la examenul de maturitate. „Cineva, în mod deliberat, vrea să compromită învăţământul românesc. De un sistem de educaţie bine pus la punct cum a avut România, nu dispuneau foarte multe ţări din lume. Cine a învăţat în ţara noastră ştie carte. În România au urmat cursuri universitare studenţii din China şi din ţările arabe, iar acum sunt mari specialişti sau oameni de faceri în ţările de origine. Ceea s-a petrecut la bacalaureat nu este nimic întâmplător, vina aparţinând actualei conduceri a Ministerului Educaţiei şi mergând până jos, la inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ. Nu este mai puţin adevărat şi drept este că şi elevii trebuie să ştie carte”, declară fostul senator PRM de Suceava. Acatrinei critică, de asemenea, calitatea necorespunzătoare a studiilor de la universităţile particulare şi uşurinţa cu care se obţin titlurile de doctor în ştiinţe, cerând exigenţă maximă pe toată linia. „Elevii, studenţii şi doctoranzii nu vor fi niciodată oameni, dacă nu se pregătesc temeinic. Nu vor face altceva decât să dea satisfacţie preşedintelui Traian Băsescu, care preciza că şcoala românească scoate tâmpiţi”, a conchis preşedintele organizaţie judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei.