• Firmei constructoare i s-a cerut să facă remedierile de rigoare, în caz riscând executarea garanţiei depuse la demararea lucrărilor
Factorii responsabili au depistat o serie întreagă de deficienţe la reţele de canalizare din municipiul Suceava reabilitate de firma germană Ludwig Pfeiffer în cadrul Programului ISPA. Aşa declară viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc, care precizează că neconcordanţele dintre proiect şi execuţia propriu zisă au fost constatate cu prilejul recepţiei finale la care au luat parte reprezentanţii Primăriei, beneficiarului final ACET, Inspectoratului în Construcţii, Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, precum şi ai altor instituţii cu competenţe în domeniu. Adjunctul şefului administraţiei locale sucevene arată că firmei constructoare i s-a cerut ca, în cel mult 90 de zile să facă remedierile de rigoare, în caz contrar urmând a fi executată garanţia depusă la demararea lucrărilor. „Aceştia au constat multe neconcordanţe dintre proiect şi execuţie, iar personal am numărat circa 50 de abateri. În urma acestora, constructorului, respectiv firmei Pfeiffer, i s-a impus ca, în termen de 90 de zile, să termine remedierea acestora. În cazul în care deficienţele nu vor fi remediate, ACET, ca şi beneficiar final, va acţiona asupra garanţei reţinute societăţii în cauză. Aceste deficienţe nu sunt mari, ci punctuale, şi pot fi revăzute în termenul acordat”, explică Viorel Seredenciuc. Valoarea totală a investiţiilor din Programul ISPA s-a ridicat la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare s-a ocupat Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi are valoarea de 3,16 milioane euro. Execuţia a fost lansată pe 2 mai 2008 şi trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011, dată la care s-a pus capăt execuţiei.