Excavările la parcările subterane, împotmolite din cauza ploilor îndelungate
• „A fost vreme ploioasă şi nu s-a putut intra cu maşini de mare tonaj”, susţine edilul şef Ion Lungu
Precipitaţiile din ultima perioadă nu au permis constructorilor să lucreze în plin la parcările subterane din centrul Sucevei. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, după întâlnirea de ieri cu reprezentanţii firmei General Construct, că la parcajul numărul 1 s-a ajuns la nivelul cel mai de jos stabilit pentru săpături, în timp ce la parcajul numărul 2 utilajele nu au putut să-şi facă treaba din cauza apei în exces. „A plouat şi nu s-a putut lucra la capacitate. Se avansat destul de bine la parcajul numărul 1, ajungându-se la radier la limita cea mai de jos a săpăturilor. Se excavează, se cară pământul la societatea de termoficare, acolo unde avem de acoperit groapa de zgură. La parcajul numărul 2 este puţin mai dificil, pentru că toată săptămâna trecută a fost vreme ploioasă şi nu s-a putut intra cu maşini de mare tonaj”, subliniază primarul Ion Lungu. Edilul şef spune că, în schimb, s-a lucrat şi s-a dat contur străzii care permite devierea circulaţiei din zonă pe relaţia Consiliul Judeţean-strada „Ciprian Porumbescu”. Urmează ca în două săptămâni, aşa cum s-a angajat constructorul, să fie finalizat sensul giratoriu care va permite accesul la parcajul numărul 2 şi va fluidiza traficul în perimetrul respectiv. Reamintim că cele două sectoare pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, desfăşurându-se într-un interval de 33 luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală a acestuia fiind de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Lucrările de amenajare au fost câştigate la licitaţie de firma suceveană General Construct.