29 iulie 2011

Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava:
80 la sută din primăriile rurale nu au bani de funcţionare
• Populaţia nu are venituri, iar agenţii economici plătitori de taxe şi impozite au dat faliment sau funcţionează la limita rentabilităţii
• Cheltuielile administraţiilor locale trebuie musai reduse, astfel încât acestea să nu fie puse tot pe umerii locuitorilor

La ora actuală, multe din administraţiile publice locale, în special cele din mediul rural, trec printr-o situaţie financiară grea, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Stela Acatrinei, precizând că unele dintre primării nu sunt în stare să-şi acopere nici măcar cheltuielile de funcţionare. Este vorba, printre altele, despre cele cu utilităţile, cauza constituind-o gradul redus de colectare a impozitelor şi taxelor locale. „Acest lucru nu ţine de indiferenţa populaţiei, ci de veniturile mici şi gradul mare de sărăcire a populaţiei. Mulţi dintre locuitorii satelor au ajuns atât de săraci încât nu pot plăti la timp impozitele şi taxele stabilite de administraţia locală şi, astfel, sursa de finanţare a acesteia nu este asigurată”, subliniază fostul vicepreşedinte PRM al Consiliului Judeţean din perioada 2004-2008, reliefând că toate acestea se întâmplă în condiţiile în care agenţii economici plătitori de taxe şi impozite la bugetele locale au dat faliment sau funcţionează la limita rentabilităţii. Vicepreşedintele PRM susţine că mare parte a primăriilor din judeţul Suceava şi, nu numai, nici măcar nu pot visa la investiţii, ci doar la evitarea intrării în incapacitate de plată sau la ieşirea din această imposibilitate. „Vrând-nevrând, salariile şi utilităţile trebuie obligatoriu plătite, iar în buget sunt prevăzute sume minime care nu au fost suplimentate prin rectificări bugetare decât, eventual, la partea de dezvoltare. Parte de vină o poartă consiliile locale, care aprobă hotărâri fără suport în practică, dar vinovat este şi Consiliului Judeţean, care nu evaluează corect potenţialul economic al fiecărei localităţi, ştiut fiind faptul că, în funcţie de acesta, este asigurată şi echilibrarea bugetelor”, explică viceliderul peremist sucevean, menţinând că, urmare a lipse resurselor financiare, cu excepţia celor din fonduri europene, orice altă sursă de finanţare de investiţii a primăriilor este blocată. Stela Acatrinei pune în vedere că o situaţie gravă este şi cea provocată de blocarea posturilor vacante. Aşa se face că administraţiile locale trebuie să lucreze cu un număr redus de personal şi, în consecinţă, acte normative importante care reglementează activitatea în domeniu nu pot fi aplicate.
Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, declara recent, la o emisiune locală televizată, că patru cincimi din primăriile sucevene din mediul rural nu îşi pot asigura resurse pentru plata cheltuielilor de funcţionare. „Dacă este să spunem lucrurilor pe nume, 80% din primăriile din rural nu-şi acoperă cheltuielile de funcţionare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean. Gheorghe Flutur a menţionat că banii sunt aşteptaţi de la bugetul statului, iar în condiţiile în care comune au fost înfiinţate pe bandă rulantă, cheltuielile trebuie musai reduse, astfel încât acestea să nu fie puse tot pe umerii populaţiei.