De săptămâna viitoare,
Circulaţie fluidizată şi sens giratoriu la noile parcări subterane
De săptămâna viitoare va fi redată circulaţiei, în noua configuraţie, strada „Vasile Bumbac”, a declarat ieri, după comandamentul de la sediul Primăriei, viceprimarul Viorel Seredenciuc, precizând că acum se intervine la amenajările de la canalizare şi iluminatul public. „În partea a doua a săptămânii viitoare se va putea circula pe strada Vasile Bumbac în condiţii optime, cu păstrarea sensului unic de până acum ”, a precizat Seredenciuc. Intervenţiile sunt de natură să asigure fluidizarea circulaţiei pe relaţia Consiliul Judeţean-strada „Ciprian Porumbescu”, proaspătul sens giratoriu permiţând accesul la parcajul numărul 2. Viceprimarul spune că se profită de vremea bună, iar zilele acestea va fi turnată placa de fund a primului tronson de parcări subterane. Astfel, se speră că, sub aspectul structurii de beton, ambele tronsoane vor fi conturate până la finele toamnei. Reamintim că sectoarele pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, desfăşurându-se într-un interval de 33 luni. Simultan se intervine şi la pietonalul din preajmă, fiind în construcţie primele noi jardiniere, amnajări care vin să le înlocuiască pe cele din epoca ceuaşistă. Responsabilii din proiect apreciază că porţiunea dintre Curtea Domnească şi strada „Nicolae Bălcescu”, de lângă Casa Culturii, cea care include şi jardinierele cu pricina, va fi gata în acest an.