• Angajatorii sunt obligaţi să asigure câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb. reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice şi vor face posibil accesul la duşuri
Având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă şi prognoza meteo privind atingerea de temperaturi pozitive extreme în majoritatea regiunilor ţării, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava atenţionează angajatorii din judeţul Suceava că sunt obligaţi să ia măsuri de protecţia persoanelor încadrate în muncă. Aplicarea acestor prevederi este obligatorie în cazul in care temperatura exterioară a aerului depăşeşte 37 de grade Celsius sau, corelată cu condiţii de umiditate sporită, aceasta echivalează cu respectivul parametru termic. Oficialii ITM Suceava pun în vedere că în intervalele cu temperaturi pozitive extreme, operatorii economici trebuie să asigure reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice; ventilaţia la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea reprizelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite şi unde există curenţi de aer. De asemenea, agenţii economici vor pune la dispoziţie câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb; echipament specific individual de protecţie şi vor face posibil accesul la duşuri. Firmele care nu pot oferi cele amintite, vor reduce duratei zilei de lucru; o vor eşalona pe două perioade: până la ora 11 şi după ora 17; vor întrerupe colectiv lucrul, cu asigurarea continuităţii activităţii doar acolo unde aceasta nu poate fi sistată şi, de asemenea, vor trece, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau vor reduce programul de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind efortul la temperaturi înalte. Încălcarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor determinate de munca în condiţii de temperaturi pozitive deosebit de ridicate constituie contravenţie, iar amenzile sunt cuprinse între 1500 si 2500 lei. Inspectoratul Teritorial de Muncă va efectua controale, în care va urmări punerea în aplicare a acestor măsuri.