Ultimul comandament ISPA
• „Am reuşit să ducem acest Program la capăt, unul dintre puţinele implementate la nivel de ţară”, a declarat primarul Ion Lungu
Ieri, în cadrul ultimului comandament cu factorii responsabili de la Primărie, a fost „trasă linie” la lucrările din cadrul Programului ISPA de reabilitare a reţelelor de apă, reţelelor de canalizare şi a celor de modernizare a staţiei de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava. La reţeaua de canalizare au început deja recepţiile şi probele, într-o testare de 72 de ore, intrând, de ieri, şi reţelele de apă. La staţia de tratare-epurare testările la rece au fost efectuate, urmând probele cu apă, iar pe data de 5 iulie şi recepţia pentru faza determinantă. „Cu bine şi cu rău, am reuşit să ducem acest Program la capăt, unul dintre puţinele implementate la nivel de ţară. Cu toate problemele care mai sunt, cu ploaia sau cu micile codiţe, precum asfaltarea a 100 de metri de carosabil, reglaje şi probe, programul ISPA este gata. În mare sunt mulţumit, confirmarea finalizării venind şi de la specialişti, de la conducerea ACET, care este beneficiarul final al cestor lucrări. Eu, ca primar, timp de 3 ani, mi-am făcut datoria, urmând ca, de acum încolo să se ocupe cei de la ACET, de problemele tehnice, de reglaje, de ”, a arătat ocupantul fotoliului din Areni. Primarul Ion Lungu a mulţumit constructorilor, consultanţilor şi beneficiarilor, dar şi-a cerut şi scuze pentru intransigenţa de care a dat dovadă, spunându-le acestora că proiectele europene au termene foarte stricte şi că în cadrul lor se lucrează contra cronometru. Valoarea totală a investiţiilor din Programul ISPA este de52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi are valoarea de 3,16 milioane euro. Execuţia a fost lansată pe 2 mai 2008 şi trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011.