Şoferii maxi taxi care stau în staţii prea mult, amendaţi cu 500 de lei
Deliberativul municipal a modificat, ieri, Regulamentul pentru efectuarea transportului public local. Astfel, articolul 30 a fost completat prin introducerea prevederii potrivit căreia, microbuzelor maxi taxi li se va interzice să staţioneze nejustificat în staţiile publice, mai mult decât durează urcarea şi coborârea persoanelor transportate. Totodată, transportatorii cu microbuze nu vor mai avea voie să oprească în mod nejustificat la capetele intrărilor în staţiile publice de îmbarcare-debarcare. Potrivit noilor prevederi, conducătorii auto care încalcă aceste interdicţii riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Contravenienţii pot achita amenda în termen de cel mult 48 de ore de la momentul încheierii procesului verbal sau de la cel al comunicării acestuia, jumătate din minimul sancţiunii prevăzute. Pe de altă parte, în condiţiile în care, în cursul unui an calendaristic se înregistrează, în total, mai multe abateri imputabile transportatorilor decât numărul de autovehiculele necesare pentru respectarea programului de circulaţie, aceştia din urmă vor fi convocaţi la sediul Primăriei pentru audieri. Transportatorii vor trebui să vină la Comisia pentru analizarea şi evaluarea gradului de respectare a criteriilor de performanţă şi cu un plan de măsuri pentru redresarea situaţiei.