Lungu nu este supărat că nu va mai fi primar de capitală de judeţ
• Noi avem aceleaşi obligaţii, în primul rând cea de manageri, să aducem cât mai multe proiecte şi cât mai mulţi bani”, declară şeful municipalităţii sucevene
Desfiinţarea judeţelor în actualele graniţe şi constituirea a altora de dimensiuni mai mari, la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare nu afectează activitatea Primăriei Suceava. Cel puţin aşa a declarat, ieri, şeful administrativului urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, care a reliefat că Suceava a accesat deja consistente finanţări europene şi că autorităţile se contrează pe ducerea cu succes a acestora la capăt. Lungu susţine că nu are „orgolii” de mare conducător de capitală, considerând că lucrătorii de la vârful administraţiilor comunelor, oraşelor şi municipiilor trebuie să fie buni manageri şi să aducă bani la bugetul local. „Indiferent ce mod de organizare va fi pe regiuni, nu cred că va fi afectat mersul primăriilor şi aici vorbesc despre primăria municipiului Suceava. Noi avem aceleaşi obligaţii, în primul rând cea de manageri, să aducem cât mai multe proiecte şi cât mai mulţi bani. Deja am accesat foarte multe proiecte europene, să dea Dumnezeu să le putem duce la îndeplinire, să le putem implementa”, arată şeful municipalităţii, adăugând că specialiştii primăriei lucrează la proiectele pe fonduri de coeziune, disponibile din 2013, precum şi la cel al asociaţiei zonei de tip metropolitan. În ceea ce priveşte aspectele legate de birocraţie, Lungu crede că acestea nu sunt insurmontabile şi că România ar trebui să meargă înspre Uniunea Europeană, Europa fiind una a regiunilor. Primarul susţine că organizarea pe structuri administrativ-teritoriale mai mari este de natură să aducă o mai mare eficienţă în gestionarea proiectelor. „Restul, partea birocratică - în ideea că trebuie să mergem până la sediul de Regiune, să aducem un aviz - cred că sunt lucruri peste care se poate trece şi nu împiedică desfăşurarea activităţii”, arată edilul şef sucevean, Ion Lungu.