Cu indulgenţă,
Ultima săptămână pentru repararea străzilor afectate ISPA
Firma TMUCB încă nu a reuşit să iasă din zona reparatului străzilor, a remarcat cu năduf, la comandamentul de ieri de la sediul executivului, edilul şef Ion Lungu. Acesta spus au rămas porţiuni mici de carosabil de adus la starea iniţială, subliniind că mai mari sunt discuţiile decât lungimea arterelor nereparate. Lungul le-a dat executanţilor un termen de maxim o săptămână pentru a termina definitiv lucrărilor. În ciuda a faptului că, în urmă cu o săptămână executantul fusese ameninţat cu amendă, inspectorii Primăriei a dat dovadă de indulgenţă şi l-a iertat pe acesta. „De astăzi într-o săptămâna nu mai accept nicio discuţie, trebuie să avem totul reparat şi să puneam capăt lucrărilor. M-aş bucura ca după data de 1 iulie - şi aşa se arată – să nu mai ţinem comandamente pe ISPA. Însă, pe reparatul străzilor sunt nişte discuţii de-a dreptul jenante, să mă cert cu cei de la TMUCB pentru că mai au de asfaltat porţiuni de doar 4 metri, 10 metri, 30 de metri”, a spus primarul Ion Lungu. Reamintim că asociaţia de firme TMUCB &Energ Termorom a fost „taxată” în 3 zile consecutiv de inspectorii executivului, valoarea unei singure amenzi fiind de 2500 de lei. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi Energ Termorom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro. Intervenţiile din Programul ISPA au demarat în prima jumătate a anului 2008 şi trebuiau să ajungă la linia de finiş la data de 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011.