20 iunie 2011

În aprilie,
Cu 4,6 % mai mulţi turişti
• Sporul poate fi pus şi pe seama manifestărilor organizate în cadrul proiectului sucevean „Paştele în Bucovina”
• Mare parte a turiştilor străini provine din Europa, respectiv 89,0%, precum şi din Asia, 7,7%
Numărul turiştilor sosiţi în judeţul Suceava este în creştere. Cel puţin aşa arată datele Direcţiei Judeţene de Satistică, potrivit cărora, în luna aprilie, în structurile de primire turistică au fost cazaţi 14.406 turişti, cu 23% mai mulţi faţă de luna martie şi cu 4,6% în plus, comparativ cu aprilie 2010. Dintre aceştia, 86,4% sunt turişti români, iar 13,6% turişti străini, sporul putând fi pus şi pe seama manifestărilor organizate în cadrul proiectului sucevean „Paştele în Bucovina”. Conform sursei citate, din totalul turiştilor, 66,5% au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 12,7%-în pensiuni agro-turistice, 12,0%-în pensiuni turistice, iar 8,8% în hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice sau bungalouri. Pe zone turistice, cei mai mulţi vizitatori au preferat să se cazeze în zona municipiului Suceava(40,5%), în ”alte localităţi şi trasee turistice”(31,8%), în staţiunile din zona montană(15,0%) şi în zona staţiunii balneare Vatra Dornei(12,7%). Dacă se iau în considerare categoriile de clasificare, turiştii veniţi în judeţ au preferat structurile de primire de 3 stele(35,4%), urmate de cele de 2 stele(32,3%), unităţile de 4 stele(24,5%) şi structurile de primire de o stea (7,6%). Informarea DJS relevă că mare parte a turiştilor străini provine din Europa, respectiv 89,0%, precum şi din Asia, 7,7%. Pe ţări de provenienţă, cei mai mulţi turişti de peste graniţe, cazaţi în judeţul Suceava, în luna aprilie 2011, au fost din Spania(27,1%), Germania(9,4%), Franţa(8,0%), Italia(7,6%), Albania(7,0%), Grecia(5,3%), Austria(4,6%), Israel(4,4%) etc. În total, 73,2% dintre turişti provin din ţările Uniunii Europene.