Sucevenii fac mai puţini copii
• În aprilie s-au născut cu 93 de micuţi mai puţini faţă de luna similară a anului trecut
• Sporul natural a fost negativ, numărul decedaţilor depăşindu-l cu 43 de persoane pe cel al nou năcuţilor
În judeţul Suceava natalitatea este într-o accentuată scădere, relevă informare a Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, făcută publică zile acestea. Potrivit acesteia, în luna aprilie a acestui an în judeţ s-au născut 553 de copii, cu 15 mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 91 de micuţi în minus comparativ cu aprilie 2010. Pe acelaşi coordonate, în aprilie 2011 au decedat 596 de suceveni, un număr mai mic cu 86 de decese raportat la martie a aceluiaşi an şi în scădere cu 61 de răposaţi faţă de luna aprilie anului trecut. Cu toate că aceşti din urmă indicatori par a fi favorabili, sporul natural, calculat ca diferenţă între numărul nou născuţilor şi cel al decedaţilor, a avut o evoluţie de nedorit. Astfel, în luna aprilie 2011, în judeţul Suceava sporul natural a fost negativ, de 43 persoane. În luna la care facem referire, la nivel naţional s-a înregistrat spor natural negativ de 7410 persoane, în timp ce şi în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, indicatorul cu pricina a avut o valoare negativă de 935 persoane. Cel mai bine în Regiune stă judeţul Iaşi(-42 persoane), urmat de Suceava(-43 persoane), Vaslui (-171 persoane), Bacău(-211 persoane), Botoşani (-232 persoane) şi Neamţ(-236 persoane). În primele 4 luni ale lui 2011, în judeţul Suceava sporul natural înregistrat a fost negativ, de 270 persoane, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, când sporul natural negativ a fost de 28 persoane, adică de 9 ori mai mic.