30 iunie 2011

Lungu decepţionat de plecarea handbaliştilor de valoare
Primarul Ion Lungu s-a arătat ieri, într-o conferinţă de presă, dezamăgit de faptul că mai mulţi jucători de valoare ai C.S. „Universitatea” vor să părăsească echipa de handbal. Lungu s-a referit, în special, la Cristian Adomnicăi, al cărui gest nu-l condamnă, dar care, iniţial, şi-a exprimat intenţia de a rămâne fidel echipei studenţeşti sucevene. „Sunt puţin decepţionat de ceea ce se întâmplă la handbal. Primăria a făcut eforturi, a dat bani, respectiv 7 miliarde de lei le vechi în perioada care a trecut din acest an. Au plecat nişte jucători buni, printre care, în mod special, şi Adomnicăi. Aceasta este situaţia, avem economie de piaţă, iar fiecare se poate duce unde poate câştiga mai bine. Am rămas puţin surprins, întrucât am avut unele discuţii cu Adomnicăi şi a spus că mai rămâne la Suceava, însă gestul nu-i de condamnat”, arată şeful administraţiei locale sucevene. Ion Lungu a precizat că, în perioada următoarea va avea întrevederi cu conducerea Clubului C.S. „Universitatea”, astfel încât să fie constituită o echipă cât mai competitivă pentru confruntările din Cupele Europene. Potrivit legislaţie privind susţinerea cu bani nerambursabili de la bugetul local, anul acesta C.S. „Universitatea” Suceava va primi 1 milion de lei. Finanţările nerambursabile se acordă, pe bază de proiecte, din fondurile publice pentru activităţi non profit de interes local. Beneficiari ai finanţărilor nerambursabile sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile, fundaţiile sau cultele religioase, în condiţiile legii.