Nerespectând nici graficele asumate la începutul lui 2011 Constructorii spanioli de la staţia de epurare au comis-o din nou
• „M-am cam plictisit de raportările săptămânale în care se spune că proiectele sunt gata”, declară primarul Ion Lungu
Conducerea administraţiei locale sucevene reproşează firmei Dytras, care lucrează la modernizarea staţiei de tratare-epurare a apelor uzate, că nu respectă nici măcar graficul de lucrări asumat al începutul acestui an. Potrivit contractului iniţial, execuţia din cadrul Programului ISPA trebuia încheiată la finele anului 2010, însă, din cauza întârzierilor, municipalitatea a cerut o prelungire până la 30 iunie 2011. Directorul general al companiei spaniole, prezent zilele acestea la Suceava, a dat asigurări că lucrurile merg înspre bine, însă primarul nu este convins că este tocmai aşa. Ion Lungu arată că a descins pe şantierul din Lunca Sucevei, unde a constatat că deşi execuţia la construcţiile civile este gata, există încă mult de trebăluit la instalaţiile hidraulice, partea mecanică, precum şi la pregătirea probelor finale. Edilul şef a cerut înaltului oficial spaniol să finalizeze documentaţia tehnică, de luni întregi operându-se la adoptarea proiectelor la standardele româneşti, precum şi la adnotarea şi completarea acestora. Lungu a accentuat că în zilele următoare este obligatorie transpunerea totală a documentaţiei tehnice şi că nu mai admite nerespectări ale termenelor din graficul de execuţie. „Problema este pasată de la constructor la firma de consultanţă. Reprezentanţii acestora spun că proiectele sunt depuse şi probabil că, până la un anumit punct respectivele adnotări sunt necesare, însă m-am cam plictisit de raportările săptămânale în care se spune că proiectele sunt gata, dar că mai sunt necesare comentarii şi completări. Mai sunt cel mult 3 luni până la finalizarea Programului, aşa cum s-a stabilit, respectiv până la 30 iunie 2011. Sper ca însăşi venirea directorul general al Dytras, care va sta câteva zile la Suceava, să îi pună la lucru pe inginerii din subordine, cât şi pe cei de consultantul EPTISA, să finalizăm odată aceste documentaţii”, a declarat primarul Ion Lungu.