Sucevenii care au două televizoare nu mai primesc ajutor social
Consiliul Local va avea pe masa de lucru a şedinţei de mâine proiectul de hotărâre prin care sunt propuse înspre aprobare noile măsuri privind acordarea ajutorului social potrivit Legii venitului minim garantat, precum şi veniturile potenţiale provenite din valorificarea bunurilor care nu sunt de strictă necesitate şi e se iau în calcul la stabilirea acestui sprijin financiar. Astfel, conform iniţiativei legislative a primarului Ion Lungu, familiile şi persoanele singure care deţin bunuri care fac parte din categoria celor dispensabile nu vor mai primi ajutorul social. În conformitate cu anexa la proiectul amintit vor mai avea parte de sprijinul financiar prevăzut de Legea venitului minim garantat doar sucevenii care au numai un singur televizor, precum şi câte un radiocasetofon, computer, laptop, maşină de spălat, frigider sau maşină de gătit. Tăiaţi de la dreptul respectiv vor fi şi locuitorii urbei reşedinţă de judeţ care deţin terenuri intravilane în suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi, inclusiv cel pe care se află locuinţa de domiciliu. Excluşi de la plată sunt şi posesorii unui depozit bancar în valoare de peste 3000 de lei, precum şi cei cu alte imobile decât cea cu destinaţia de locuinţă şi aflate în proprietate, concesiune, închiriere, sau comodat. În plus, pentru a intra în posesia banilor solicitanţii apţi de muncă care îndeplinesc condiţiile amintite mai sus vor fi obligaţi ca, lunar, să presteze şi mai multe activităţi de interes comunitar. Programul de lucru este 7.30-15.30, cei în cauză urmând a participa, după împrejurări, la deszăpezire, îndepărtarea gheţii, măturatul aleilor, vopsirea băncilor, întreţinerea locurilor de joacă pentru copii şi a parcurilor, precum şi la unele activităţii ale cantinei de ajutor social.